D*** D****
Intimat Parte vătămatăI***** A*****
Intimat Parte vătămatăA***** G***
Intimat Parte vătămatăN***** V*******
Intimat Parte vătămatăB******** M*******
Intimat Parte vătămatăAmână pronunţarea cauzei la data de 24.03.2009. Decis Admite apelul declarat de inculpatul Ştefan Victor, extinde efectele apelului şi cu privire la inculpatul Vîrlan Cătălin şi, în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa penală nr.1192/02.07.2008 a Judecătoriei Galaţi şi, în rejudecare: Reduce de la 8 ani şi 8 luni închisoare la 8 (opt) ani şi 4 (patru) luni închisoare pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Ştefan Victor. Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile prin care s-au aplicat inculpaţilor Ştefan Victor şi Vîrlan Cătălin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a tz.I şi lit.c C.pen.. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică din 24.03.2009.
Amână pronunţarea cauzei la data de 23.01.2009 . Amână pronunţarea cauzei la data de 29 01.2009 . Repune cauza pe rol. Termen la data de 10.03.209. Se va cita inculpatul apelant şi se va înştiinţa apărătorul acestuia.
Acordă termen la 14.01.2009 sala 2 pentru lipsă de procedură şi lipsă de apărare.
Pentru ca inculpatul să studieze dosarul împreună cu apărătorul său şi pentru a-şi formula apărările, se acordă termen arhivă la data de 12.11.2008 şi termen fond la data de 26.11.2008 S2.