S* T********** S**
ReclamantP******** T*****
PârâtAdmite excepţia puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata sumei de 2800 lei reprezentând diferenţă tarif şi respinge cererea ca fiind putere de lucru judecat. Anulează ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata majorată a tarifului. Cu drept de recurs.
Acordă termen pentru ca reclamanta să achite taxa de timbru aferentă celui de-al doilea capăt de cerere, în cuantum de 950 lei.
Instanta constată că prin cererea formulată de reclamantă exsităî un capăt de cerere în sensul obligării pârâtului la plata sumei reprezentand de 5 ori majorarea tarifului pentru lucurăi capăt de cerere ce nu a fost soluţionat, apreciază că se impune ca reclamanta prin reprezentant să depună calculul sumie respective să achite taxa timbru aferentă iar dacă renunţă să depună in scris acest lucru.
Acordă termen în vederea studierii dosarului nr. 6144/2007, ataşat la prezenta cauză.
Suspendă judecata în baza art. 244 pct 1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea dosarului 6144/2007 în care s-a pronunţat Judecătoria Târgovişte, aflat în recurs la Tribunalul D-ţa. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării.
Amână cauza pentru a se pune în discuţie suspendarea cauzei până la soluţionerea dosarul nr. 2144/2007.
Amână cauza în vederea verificării dosarului 6144/2007.
Amână cauza la cererea reclamantei, pentru a lua la cunoştinţă de întâmpinare.