A****** J******** P** O******* F***** D* M**** S******
ContestatorL***** M*****
IntimatRespinge contestatţia la executare ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.01.2009.
Adresă către BEJ Mustea Marcel pentru a înainta o copie de pe chitanţa reprezentând onorariu de executare în dosar nr. 144/2008. Respinge celelalte cereri către AFP Suceava şi către intimată, ca neutile. Amână cauza la data de 5 ianuarie 2009, ora 08,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata la adresa din sat Tişăuţi, comuna Ipoteşti, judeţul Suceava, cu duplicatul precizărilor, contestatoarea având termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă. Dată în şedinţă publică azi, 17 noiembrie 2008.
Pune în vedere contestatoarei să depună la dosar adresa de domiciliu a intimatei conform art. 112, art. 90 Cod procedură civilă, precum şi să formuleze, în scris, precizări la acţiune sub aspectul obiectului, în sensul de a indica dacă solicită anularea actelor de executare sau încetarea executării silite. Adresă către contestatoare în acelaşi sens. Amână cauza la data de 17 noiembrie 2008, ora 08,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata, contestatoarea având termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă. Dată în şedinţă publică azi, 20 octombrie 2008.