S******** A*********** - S******** B******* R****** D* R*** M*****
ReclamantF******** I***** - L**********
PârâtS*** B**** A******** S** P*** C******** I***** A******** D******* D*****
ReclamantRespinge ca prescrisă acţiunea. cu recurs.
Amână pronunţarea cauzei la data de 16.01.2009.
Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta, instanţa dispune citarea pârâtei de la adresa indicată de SPCLEP Botoşani (fila 43 dosar), urmând a i se comunica alăturat citaţiei o copie a acţiunii, a precizărilor şi a înscrisurilor anexă acesteia, depuse de reclamantă pentru acest termen Instanţa constată necesar a se emite adresă reclamantei pentru a i se solicita să precizeze dacă acţiunea este formulată de SC BCR Asigurări SA – societatea mamă, sau de SC BCR Asigurări SA – Sucursala Botoşani, iar în funcţie de această precizare să indice şi adresa de citare a reclamantei, urmând ca această solicitare să fie inserată şi în cuprinsul citaţiei.
Faţă de relaţiile comunicate de Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Botoşani şi excepţia invocată, instanţa apreciază că se impune a se cita părţile, pârâta la actualul domiciliu cu duplicatul acţiunii şi a se face adresă acestora aducându-le la cunoştinţă excepţia invocată, punându-le în vedere să-şi exprime punctul lor de vedere faţă de aceasta. Totodată, în adresa către pârâtă se va pune în vedere să depună întâmpinare, în temeiul art.118 C.pr.civ. Constatând întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, în vederea susţinerii intereselor, instanţa urmează a o admite, în temeiul art.156 C.pr.civ.
Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta, instanţa dispune a se repeta procedura de citare cu părţile, pârâta prin afişare la uşa instanţei, a se face adresă reclamantei, să comunice adresa actuală a pârâtei, în vederea citării deoarece citaţia s-a întors cu menţiunea „destinatar mutat noul locatar nu permite afişarea”, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, în temeiul art.1551 C.pr.civ. De asemenea, dispune a se face adresă S.E.I.P Botoşani pentru a comunica date despre domiciliul pârâtei.