V***** D******* D****
ÎnvinuitAdmite sesizarea Biroului Executări Penale al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin privind pe învinuitul Vlădan Dimitrie Dănuţ. Aplică măsura de siguranţă prevăzută de art. 114 cod penal- internare medicală obligatorie până la ameliorare. În baza art. 432, al. 1 cod proc. penală dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul sentinţei şi a copiei după raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 227/19.03.2007 al SML Mehedinţi, Direcţiei Sanitare a judeţului Mehedinţi. Pune în vedere Direcţiei Sanitare a judeţului Mehedinţi şi unităţii sanitare desemnate pentru efectuarea internării medicale prevederile art. 433 cod procedură penală.
Amână cauza la data de 20 octombrie 2008 pentru când se va emite adresă către S.E.I.P. Drobeta Turnu Severin în vederea comunicării domiciliului învinuitului şi se va cita acesta conform art.177 C.p.p. precum şi la Spitalul de Psihiatrie Gura Văii.