M******* D*** M******
Petent ADMINISTRATOR LA SC VASIDOR SRLM****************************** T*****
Intimat ORG. CONSTATATORÎn baza art.281 Cod procedură civilă, Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în preambulul şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 186 din data de 20 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 5907/327/2008, al Judecătoriei Tulcea, în sensul că, se va citi: „ procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria A/2007 0066634/17.11.2008”, aşa cum este corect. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi , 2 martie 2009.
Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta M******* D*** M******, în contradictoriu cu intimatul MEF-AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI TULCEA şi împotriva procesului verbal nr. 0066634/ 17.11.2008 ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.01. 2009.
Amână pronunţarea cauzei la 20 ianuarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică din 15 ianuarie 2009.