P******* G*******
ReclamantS***** C*****
PârâtRespinge acţiunea reclamantului.
Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul, instanţa constată necesar acordarea unui nou termen de judecată şi citarea pârâtului la adresa indicată de către reclamant la fila 73, în vederea îndeplinirii procedurii de citare . Pune în vedere reclamantului să depună la dosar precizare de acţiune cu cele solicitate verbal la acest termen
Amână judecarea cauzei la data de 24.09.2009 pentru când, se va cita reclamantul cu menţiunea de a face demersuri în vederea aflării adresei de domiciliu a pârâtului, sub sancţiunea aplicării art. 155 1Cod. pr. civ.; se va cita pârâtul la uşa instanţei.
Se va emite o adresă către Parchetul de pe lângă judecătoria Timişoara, cu menţiunea de a ne comunica dosarele în care a fost anchetat numitul S***** C***** respectiv dosarele cu nr. 4221/P/2002, nr. 89/P/2004 şi nr. 9509/P/2006, în vederea aflării adresei exacte a pârâtului, se va cita pârâtul S***** C***** la uşa instanţei.
Se va emite o adresă către Parchetul de pe lângă judecătoria Timişoara, cu menţiunea de a ne comunica daca se consideră oportună participarea unui reprezentant al Ministerului Public la judecarea cauzei; reclamantul va depune la dosar sentinţa civilă amintită; se va cita pârâtul la uşa instanţei.
Reclamantul va motiva în fapt şi drept excepţia de nelegală constituire a completului de judecată; se va cita pârâtul S***** C***** la uşa instanţei.
Se va cita pârâtul S***** C***** la uşa instanţei
Suspendat în baza art. 155 ind. 1 C. pr.civ.
Reclamantul va depune la dosar sentinţa la care face referire şi împotriva căreia a formulat recurs, cu menţinea definitivă şi irevocabilă; se va revenii cu adresa către B.N.P Safta Criste Ana – Valentina Claici cu menţiunea de a ne comunica dacă la încheierea de certificare nr. 5871 din 31.07.2002, s-a depus delegaţia de reprezentare a numitului Morgoş Silviu de către avocatul Cosmin Straţi; se va cita pârâtul S***** C***** la uşa instanţei cu un exemplar al înscrisurilor depus de reclamant la acest termen.
Reclamantul va depune la dosar sentinţa la care face referire şi împotriva căreia a formulat recurs, cu menţinea definitivă şi irevocabilă; se va emite o adresă către B.N.P Safta Criste Ana – Valentina Claici cu menţiunea de a ne comunica dacă la încheierea de certificare nr. 5871 din 31.07.2002, s-a depus delegaţia de reprezentare a numitului Morgoş Silviu de către avocatul Cosmin Straţi; se va cita pârâtul Straţi Cosmin cu menţiunea la interogatoriu.
Admite cerere de continuare a judecăţii cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2008, termen dat în cunoştinţa reclamantului, pentru când: se va cita pârâtul Straţi Cosmin prin publicitate, în condiţiile art. 95 C.pr.civ.
Suspendat în baza art. 155 ind. 1 C. pr. civ.
Se va emite o adresă către Baroul Bucureşti, cu menţiunea de a ne preciza dacă pârâtul Straţi Cosmin figurează înscris pe lista avocaţilor din acest barou, în caz afirmativ să ne comunice domiciliul acestuia sau sediul cabinetului de avocat.
Reclamantul va indica numele corect al acestuia şi va face demersuri la D.E.IP. cu privire la aflarea domiciliului pârâtului.