T******* M* M****
InculpatS**** I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul Tălmăcel Mihai pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a, 74 lit. c, 76 Cod penal la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 83 C. pen. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin S.p. 268/25.01.2005 a Judecătoriei Botoşani pe care o adiţionează la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b C. pen. Obligă inculpatul să plătească părţii civile S**** I*** suma de 571,80 lei, pretenţii civile. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 200 lei, onorarii avocat oficiu din faza urmăririi penale şi a judecăţii, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17 aprilie 2008.
Având în vedere că nu a fost înaintată sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, instanţa dispune a se reveni cu adresă şi a ne înainta copia sentinţei penale nr. 1379/10.05.2007 pronunţată la data de 10 mai 2007 de către Judecătoria Târgu Jiu. De asemenea, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare cu inculpatul pentru următorul termen de judecată din data de 17 aprilie 2008.
Instanţa dispune a se face adresă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani – Serviciul Cazier Judiciar în vederea verificării şi eliberării copiei de pe cazierul judiciar al inculpatului. De asemenea, instanţa dispune a se face adresă la arhiva instanţei pentru a se ataşa copii ale sentinţei penale nr. 3378/15.12.2004, s.p. nr. 268/25.01.2005 şi s.p. nr. 1379/10.05.2007 ale Judecătoriei Botoşani.