P*** G** A*****
Recurent ReclamantC****** C*********
Intimat PârâtC****** M* E****
Intimat PârâtAdmite cererea formulată de creditoarea P*** G** A***** domiciliată în loc Salcea, jud. Suceava. Învesteşte cu formulă executorie sentinţa civila nr. 2161/21.04.2011 pronunţata de Judecătoria Suceava in dos. nr.6061/314/2008. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2012.
Admite, în parte, cererea având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamanta P*** G** A*****, domiciliată în comuna Salcea, judeţul Suceava, în contradictoriu cu pârâţii C****** C********* şi C****** M* E****, domiciliaţi în municipiul Suceava, str. General Iacob Zadik nr.3, bloc 76, sc.A, ap.9, judeţul Suceava. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la terenul în suprafaţă de totală de 4500mp., situat la locul numit „Ion Ursu” pe raza satului Plopeni, com. Salcea, jud. Suceava, alcătuit din suprafaţa de 1457 mp. teren intravilan CC, identic d.p.d.v. cadastral cu parcela nr. 711/2 din CF 305N a com. cad. Salcea şi din suprafaţa de 3043 mp. teren arabil extravilan, identic d.p.d.v. cadastral cu parcela nr. 711/1 din CF 305N a com. cad. Salcea, în valoare totală 96.637 lei, faţă de care părţile justifică o cotă de 1/5 reclamanta şi 4/5 pârâţii. Atribuie pârâţilor C****** C********* şi C****** M* E****, întreaga suprafaţă de 4500mp. teren, astfel cum a fost acesta individualizat în raportul de expertiză întocmit de expert Răchitneanu Iuliana, (respectiv varianta nr.2), fiind alcătuit din suprafaţa de 1457 mp. teren intravilan CC, identic d.p.d.v. cadastral cu parcela nr. 711/2 din CF 305N a com. cad. Salcea, în valoare de 71.684,4 lei şi din suprafaţa de 3043 mp. teren arabil extravilan, identic d.p.d.v. cadastral cu parcela nr. 711/1 din CF 305N a com. cad. Salcea, în valoare totală 24.952,6 lei. Obligă pârâţii să plătească, cu titlu de sultă, suma de 19.327,4 lei reclamantei P*** G** A*****. Compensează, în parte, cheltuielile de judecată şi obligă pârâţii la plata, proporţională, către reclamantă a diferenţei în sumă de 736 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.04.2011.
Amână pronunţarea la data de 21.04.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.04.2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată pentru studiul suplimentului de expertiză şi a răspunsului la obiecţiuni.
Încuviinţează efectuarea unui supliment la raportul de expertiză topo, sens în care se va emite adresă expertei Răchitneanu Iuliana să întocmească două variante de lotizare, o variantă cu cale de acces opusă şoselei aeroportului şi o variantă cu cale de acces pe terenul pârâţilor dobândit potrivit contractului de vânzare-cumpărare aflat la f. 65 din dosar. Se va reveni cu adresă către experta Moldovanu Marcela să expliciteze cele două metode prin care s-a ajuns la stabilirea preţului şi să precizeze ce preţ rezultă din fiecare metodă.
Acordă termenul solicitat de apărătorii părţilor pentru studiul raportului de expertiză, sens în care, Amână judecata cauzei la data de 04 februarie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2010.
Se va reveni cu adresă către experta Moldovanu Marcela să procedeze la efectuarea expertizei, cu menţiunea că decontul în sumă de 1093,0 lei a fost achitat cu chitanţa nr.4517145/1 din 19.11.2010. Amână judecata cauzei la data de 17 decembrie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2010.
Se va reveni cu adresă către experta Moldovanu Marcela să procedeze la efectuarea expertizei, cu menţiunea că onorariul provizoriu a fost achitat.
Prin tragere la sorţi, în temeiul art. 202 C.proc.civ. numeşte pentru efectuarea expertizei pe doamna expert Moldovanu Marcela. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei, în sarcina pârâţilor. Se va emite adresă expertei Moldovanu Marcela să procedeze la efectuarea expertizei, respectiv să stabilească valoarea de circulaţie a terenului în litigiu.
Acordă termenul solicitat de apărătoarea reclamantei pentru studiul suplimentului de expertiză întocmit de expert Răchitneanu Iuliana şi de raportul de evaluare depus la dosar. Se va solicita Biroului Local de expertize Suceava să comunice dacă sunt experţi judiciari ANEVAR autorizaţi de Ministerul Justiţiei. Prorogă punerea în discuţie a efectuării unei expertize judiciare de către un expert ANEVAR.
Se va reveni cu adresă către doamna expert Răchitneanu Iuliana să precizeze criteriile pe care le-a avut în vedere la stabilirea valorii terenurilor.
Se va reveni cu adresă către doamna expert Răchitneanu Iuliana să depună la dosar suplimentul de expertiză.
Se va reveni cu adresă către doamna expert Răchitneanu Iuliana solicitând ca luând în considerare loturile stabilite în varianta II de lotizare să stabilească sulta ce trebuie plătită în funcţie de preţul actual de circulaţie al terenurilor.
Încuviinţează înlocuirea martorului Popa Mircea cu martora Paiu Maria, care va fi citată la adresa indicată, respectiv din sat Plopeni, str. Mereni, oraş Salcea, judeţul Suceava. Prorogă încuviinţarea probei privind efectuarea contraexpertizei topo.
Pune în vedere pârâtului C****** C********* prin apărător să depună la dosar în termen de 3 zile adresa martorului Bejenaru Dorin. Pune în vedere reclamantei prin apărător să facă dovada imposibilităţii audierii martorului Popa Mircea. Amână cauza la data de 12.03.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.02.2010.
Respinge ca neutilă soluţionării cauzei cererea formulată de pârâţi, prin apărător, privind efectuarea unei contraexpertize topo. Încuviinţează proba testimonială solicitată de părţi prin apărători, ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Pune în vedere pârâţilor , prin apărător, să indice în termen de 5 zile, numele şi adresa martorilor propuşi sau să asigure prezenţa acestora în instanţă la termenul următor.
Se va reveni cu adresă la expert pentru a întocmi un supliment la raportul de expertiză , având în vedere obiecţiunile formulate de părţi, precum şi contractul de vânzare cumpărare .
Conform Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Suceava din data de 02.09.2009, consemnată în procesul verbal din aceeaşi dată,
Amână cauza la data de 04.09.2009 C.9, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa publică din 2.06.2009.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de părţi, sens în care, Amână cauza la data de 02.06.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa publică din 28.04.2009.
Respinge proba testimonială solicitată de pârâţi prin apărător, ca neutilă cauzei, faţă de relaţiile de rudenie dintre reclamantă şi martoră, văzând opoziţia reclamantei şi apreciind că, faţă de teza probatorie, aspectele învederate nu interesează cauza. Se va reveni cu adresă către expert Răchitneanu Iuliana, cu precizarea de a indica şi căile de acces la loturi. Amână cauza la data de 28 aprilie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Acordă termenul solicitat de pârâţi pentru pregătirea apărării. Se va reveni cu adresă către exp.Răchitneanu Iuliana Natalia, cu menţiunea că onorariu provizoriu de 400 lei a fost achitat de reclamantă cu chitanţa nr.2392280/1 din 6.01.2009, pentru a proceda la efectuarea lucrării dispusă de instanţă având în vedere următoarele obiective: identificarea, evaluarea, stabilirea posesiei şi lotizarea în cote de 1/5 pentru reclamantă respectiv în cotă de 4/5 pentru pârâţi, cu asigurarea căii de acces la loturi pentru suprafaţa de 4500 mp (F.5-10); evaluarea terenului la valoarea de circulaţie şi întocmirea planurilor de situaţie pentru loturile constituite. Amână cauza la data de 10.03.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa publică din 03.02.2009.
Numeşte expert topo prin tragere la sorţi pe Răchitneanu Iuliana Natalia, fixează onorariu provizoriu de 400 lei în sarcina reclamantei, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei conf. disp.art.1551 C.pr.civ., cu menţiunea de a proceda la efectuarea lucrării dispusă de instanţă având în vedere următoarele obiective: identificarea, evaluarea, stabilirea posesiei şi lotizarea în cote de 1/5 pentru reclamantă respectiv în cotă de 4/5 pentru pârâţi, cu asigurarea căii de acces la loturi pentru suprafaţa de 4500 mp (F.5-10); evaluarea terenului la valoarea de circulaţie şi întocmirea planurilor de situaţie pentru loturile constituite. Amână cauza la data de 3.02.2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii. Dată în şedinţa publică din 06.01.2009.
Admite proba cu expertiza topo solicitată de apărătoarea reclamantei, ca fiind utilă pertinentă şi concludentă în soluţionarea cauzei, teza probatorie fiind identificarea, evaluarea, stabilirea posesiei şi lotizarea pentru terenul în litigiu. Se va emite adresă către B.L.E. Suceava pentru a ne înainta o listă cu 10 experţi topo, sens în care, Amână cauza la data de 6.01.2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Dată în şedinţa publică din 18.11.2008.