M******* P******
InculpatP******* I***
InculpatB****** G*******
Parte civilăB****** M****
Parte civilăS* C************* S** S*********** R*********** L**** B****** G*******
Parte civilăAvând în vedere că prin încheierea din data de 28.11.2008 pronunţată de Judecătoria Suceava , s-a admis cererea de abţinere formulată de d-l judecător Balan Constantin , D I S P U N E : Trimite cauza la dosarul nou format - dosar nr.7421 /314/2008 C 6. Dată în şedinţa publică de la 03.12.2008.
Faţă de lipsa d-l av. Striblea Marius Sebastian pentru inculpatul P******* I*** şi având în vedere ca pentru inculpatul Mândrilă Petrică nu a fost desemnat un apărător din oficiu, asistenţa juridică fiind obligatorie pentru aceşti inculpaţi în raport de obiectul cauzei, D I S P U N E : Prorogă discutarea cererii de intervenţie în nume propriu formulată de SC Asirom SA Suceava pentru termenul viitor. Se va comunica inculpaţilor şi părţilor lipsă câte o copie de pe cererea de intervenţie în nume propriu formulată de SC Asirom SA Suceava pentru a-şi preciza poziţia faţă de aceasta. Se va efectua adresă către Cabinetul de Avocat Striblea Marius – Sebastian pentru a se prezenta în instanţă la termenul următor să asigure asistenţa juridică a inculpatului Popovici Ioan, iar în caz de imposibilitate de a se prezenta la următorul termen să-şi asigure substituirea, în caz contrar se va dispune numirea unui avocat din oficiu. Totodată i se va solicita d-lui avocat Striblea Marius – Sebastian să justifice lipsa la cea de-a doua strigare cauzei, respectiv după soluţionarea cererii de recuzare. Se va efectua adresă către Baroul de Avocaţi Suceava pentru a desemna un apărător din oficiu pentru inculpatul P******* I*** care să se prezinte la instanţă pînă la data de 28.11.2008 pentru a studia dosarul cauzei. Se va efectua adresă către Baroul de Avocaţi Suceava cu o copie de pe delegaţia nr.2718/18.11.2008 solicitându-le ca până la termenul de judecată din data de 03.12.2008 să se clarifice situaţia acestei delegaţii ţinînd seama de faptul că pe originalul aflat la dosar(f.48)este menţionat numele av.Parascanu Ancuţa iar pe copia înaintată de barou este trecut numele avocatului Vargan Paul. Totodată, se va solicita desemnarea unui apărător din oficiu pentru acest inculpat, care să se prezinte la instanţă pînă la data de 28.11.2008 pentru a studia dosarul cauzei, ţinînd seama că atît av.Vargan Paul, care asistă în cauză partea vătămată SC CMP TERMO SRL, cît şi av.Parascanu Ancuţa, care face parte din cabinetul de avocat Liliana Barabaş ce a acordat asistenţă juridică coinculpatului P******* I*** în faza de urmărire penală, sunt incompatibili în cauză în raport de dispoziţiile art.119 din Statutul profesiei de avocat. Amână cauza la data de 03.12.2008 pentru când se vor cita inculpaţii din Penitenciarul Botoşani şi partea vătămată SC CMP Termo SRL Suceava. Dată în şedinţa publică de la 26.11.2008.