H**** L****
ReclamantH**** N******
ReclamantH**** M****
PârâtB*** D******
PârâtD****** A**
PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă Respinge acţiunea civilă precizată Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea pentru data de 16.03.2010
faţă de renunţarea reclamantei în şedinţă publică, la mandatul de reprezentare dat avocatului, pentru studiul întregului dosar
pentru comunicarea raportului de expertiză dispus în cauză
faţă de lipsa raportului de expertiză dispus în cauză
faţă de lipsa raportului de expertiză dispus în cauză
pentru achitarea diferenţei de decont în cuantum de 800 lei
faţă de lipsa raportului de expertiză întocmit în cauză
faţă de lipsa raportului de expertiză dispus în cauză
faţă de lipsa raportului de expertiză dispus în cauză
pentru efectuarea expertizei dispusă în cauză
în vederea administrării probatoriului încuviinţat
pentru studiul înscrisului depus astăzi la dosar
faţă de cererea de amânare formulată de pârâtul Hanea D-tru pentru pregătire apărare
în vederea comunicării precizării de acţiune
Pentru ca reclamanţii să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru la valaoarea precizată.