S**** S**** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
PetentAdmite în parte plângerea formulată de petenta S**** S**** M****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 1836779/27.09.2008 încheiat de către intimat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.03.2009.
Pentru a da posibilitate reprezentantei petentului să ia la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, comunicată la acest termen de judecată, în sală, precum şi în vederea studierii actelor anexe,
Apreciind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei probele solicitate
Întrucât titularul completului C4 a fost promovat la Tribunalul Hunedoara, împrejurare în care, potrivit disp.art.99 al.11 din ROI al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea dosarelor provenite de la acest complet, ce urmează a fi desfiinţat, celorlalte complete de judecată,