P******** D* P* L**** J********** S***** 2
ApelantE** O***** A******
Intimat InculpatN****** C********
Intimat Parte vătămatăR***** S**** P****
Intimat Parte vătămatăPRON. 28.10.2008 TL ŞD Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** S***** 2 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 196/19.03.2008 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, în dosarul penal nr. 6154/300/2007. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Majorează pedepsele aplicate inculpatei E** O***** A****** după cum urmează: -la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.246 Cod penal, -la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art.289 alin.1 Cod penal, -la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art.291 Cod penal. În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, inculpata urmează ca în urma contopirii celor trei pedepse aplicate să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art.82 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.192 alin.3 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatei privind scutirea de amendă judiciară aplicată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.10.2008. În baza art. 195 Cod proc.pen. dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 615/2008 în sensul că „în baza art. 33 lit. a-34 lit.b Cod penal inculpata urmează ca în urma contopirii celor două pedepse executabile, să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare” şi nu „în baza art. 33 lit. a-34 lit.b Cod penal inculpata urmează ca în urma contopirii celor trei pedepse aplicate, să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare”, cum din eroare s-a conceptat. Cu recurs în 10 zile