B**** I***
PetentI** M**** -***
IntimatC***** A******** I***
MartorAdmite plângerea.
Amână pronunţarea la data de 23 martie 2009.
Amână pronunţarea la data de 20 martie 2009.
Respinge cererea mandatarului petentului în sensul emiterii unei adrese al agentului constatator pentru a dovedi că raportul agentului constatator a fost încheiat în termen legal, având în vedere inutilitatea acestei probe fată de obiectul prezentei cauze ce vizează cercetarea legalităţii şi temeiniciei procesului verbal, iar nu a raportului agentului constatator. Încuviinţează cererea în probaţiune formulată de mandatarul petentului privind administrarea probei testimoniale cu martorul C***** A******** I*** şi dispune citarea acestuia la adresa indicată, respectiv mun. Reghin, str.Grădinarilor nr. 6, judetul Mureş,. Pune în vedere mandatarului petentului ca pentru termenul următor să depună la dosar o adeverintă medicală din care să rezulte starea de sănătate a fiului său din data de 5.07.2008 şi de a depune originalul exemplarului doi al procesului verbal. Reluarea procedurii de citare cu intimatul.
Acordarea unui termen de judecată în vederea respectării dreptului la apărare al petentului. Faţă de lipsa intimatului, va dispune reluarea procedurii de citare cu acesta.
Acordarea unui termen de judecată în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu părtile. Citarea intimatului cu un exemplar din plângerea contraventională.