N******** E*****
Recurent ReclamantM****** L********
Intimat PârâtM****** M*****
Intimat PârâtM****** N******
Intimat PârâtM****** V*****
Intimat PârâtAdmite cererea de abţinere. Trimite cauza la Serviciul Registratură în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publica de la 10.06.2010.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. E., împotriva pârâţilor M. L., M. M., M. N., M. V., B. E., B. M., ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2009.
Mentine dispozitiile încheierii de sedintă din data de 11.06.2009. Amână judecarea cauzei la 15.10.2009. Cu drept apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2009.
Va reveni cu adresă către Politia com. Mosoaia pentru a comunica datele de stare civila, inclusiv CNP, pentru pârâtii M****** M*****, M****** N******, M****** V*****, Bobocica Elena şi Bobocica Marioara, domiciliati în com. Mosoaia, sat Smeura, jud. Argeş. Amână judecarea cauzei la 03.09.2009, pentru când se reia procedura de citare cu pârâţii cu menţiunea ,,personal la interogatoriu” şi martorul Ion Ionel domiciliat în mun. Pitesti, Trivale. str. Libertătii nr. 21G, jud. Argeş. Cu drept apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2009.
Va emite adresă către politia com. Mosoaia pentru a comunica datele de stare civila, inclusiv CNP, pentru pârâtii M****** M*****, M****** N******, M****** V*****, Bobocica Elena şi Bobocica Marioara, domiciliati în com. Mosoaia, sat Smeura, jud. Argeş. Amână judecarea cauzei la 11.06.2009, pentru când se reia procedura de citare cu pârâţii cu menţiunea ,,personal la interogatoriu” şi martorul Ion Ionel domiciliat în mun. Pitesti, Trivale. str. Libertătii nr. 21G, jud. Argeş. Cu drept apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2009.
Pune în vedere reclamantului să depună actele de stare civila şi să indice domiciliile pârâtilor, sub sancţiunea suspedării judecăţii prev. de art. 155/1 C.p.civ. Amână judecarea cauzei la 14.05.2009, pentru când se reia procedura de citare cu pârâţii cu menţiunea ,,personal la interogatoriu”. Cu drept apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Aprilie 2009.
Emite adresă către Primăria com. Mosoaia – Serviciul Stare Civilă – pentru a se comunica certificatul de deces privind pe Mustaţă Gheorghe, decedat în anul 1994-1996, cu ultim domiciliu în com. Mosoaia, sat Smeura nr. 82, jud. Argeş. Emite adresă către SERVICIUL COMUNITAR JUDETEAN PENTRU EVIDENTA PERSOANELOR ARGEŞ pentru a se comunica data şi locul nasterii, CNP pârâtilor, având ca părinti Gheorghe şi Elena, cu ultim domiciliu în com. Mosoaia, sat Smeura nr. 82, jud. Argeş. Pune în vedere reclamantului să depună dovada că debitorul Mustată Laurentiu nu are bunuri proprii care pot fi urmărite silit. Amână judecarea cauzei la 09.04.2009, pentru când se reia procedura de citare cu pârâţii cu menţiunea ,,personal la interogatoriu”. Cu drept apel odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2009.
Emite adresă către Primăria mun. Piteşti – Serviciul Stare Civilă – pentru a se comunica certificatele de naştere privind pe pârâţi, având ca părinţi Gheorghe şi Elena, pârâtul Mustată Nicolae având CNP *********0070, şi certificat de deces privind pe Mustaţă Gheorghe, decedat în anul 1994 -1996. Admite probatoriul solicitat de reclamant, respectiv înscrisuri, interogatoriu, testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul Ion Ionel şi expertiză tehnică Proroga administrarea expertizei tehnice de specialitate după primele categorii de probe. Pune în vedere reclamantului să depună interogatoriile, în vederea administrării acestora, sub sancţiunea prev. de art. 170 al. 3 C.p.civ. Pune în vedere reclamantului să depună toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în soluţionarea cauzei. Pune în vedere reclamantului să depună lista cu numele şi adresa martorului, în termen de 5 zile, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă cf. art. 170, al. 3 C.p.civ. Amână judecarea cauzei la 12.03.2009, pentru când se reia procedura de citare cu pârâţii cu menţiunea ,,personal la interogatoriu”. Cu drept apel odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2009.
Amână judecarea cauzei la 05.02.2009, pentru cand se reia procedura de citare cu pârâtii cf. art. 85 şi 107 C.p.civ. la adresa indicată, respectiv com. Moşoaia, sat Smeura nr. 82, jud. Argeş. Cu drept apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2009.
Mentine în sarcina reclamantului obligatia să precizeze domiciliul pârâtei Bobocică Marioara şi să depună dovada că pârâtul Mustată Laurentiu nu are alte bunuri ce pot fi urmărite silit. Amână judecarea cauzei la 08.01.2008, pentru cand se reia procedura de citare cu pârâtii cf. art. 85 şi 107 C.p.civ. Cu drept apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2008.
Admite cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare depusă de către apărătorul reclamantului Pune în vedere reclamantului să precizeze domiciliul pârâtei Bobocică Marioara. Amână judecarea cauzei la 13.11.2008, pentru cand se reia procedura de citare cu pârâtii cf. art. 85 şi 107 C.p.civ. Pune în vedere reclamantului să precizeze domiciliul pârâtei Bobocică Marioara. Cu drept apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2008.
Amână judecarea cauzei la 30.10.2008, pentru cand se reia procedura de citare cu pârâtii cf. art. 85 şi 107 C.p.civ. Pune în vedere reclamantului să depună acte de stare civilă privind părtile şi certificatul de deces al autorului Mustaţă Gheorghe. Cu drept apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2008