G**** I**
Apelant CondamnatD E C I D E: Admite recursul declarat de condamnatul G**** I**, domiciliat în comuna Berbeşti, sat Dămţeni, jud. Vâlcea, împotriva sentinţei penale nr. 183 din 19 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. 620/241/2008. Casează sentinţa recurată. Admite cererea. În baza disp.art. 86 Cod penal; Constată că petentul – condamnat G**** I** este reabilitat de drept, în raport de pedeapsa de 1 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 şi următoarele Cod penal, stabilită prin sentinţa penală nr. 687 din 25 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. 64/2004, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 209 din 20 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1278/2004. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.09.2008 la sediul Tribunalului Vâlcea.