C****** F******
ReclamantT*** I***
PârâtT*** S*******
PârâtT*** G*******
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta CF în contradictoriu cu pârâţii TI şi TS şi TG. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2009, termen pentru care se va reveni cu adresa de la fila 132 din dosar. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2009.
Respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 12618/280/2007 formulată de pârâţi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 C.pr.civ. Admite proba cu expertiză tehnică de specialitate agricultură solicitată de reclamantă prin încheierea de şedinţă din data de 06.02.2009, cu obiectivele mai sus arătate. Desemnează expert de specialitate agricultură, prin tragere la sorţi, în baza art. 202 C.proc.civ., în şedinţă publică în persoana d-lui Dumitrescu Cristian. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertul desemnat în sumă de 500 lei, urmând a fi achitat de către reclamantă. Pune în vedere reclamantei ca în termen de 5 zile să depună la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu pentru expertul desemnat, sub sancţiunea decăderii din probă, după care va emite adresă către expert în vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea încunoştiinţării cu privire la desemnare. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2009.
Pune în vedere pârâtului T.S să comunice reclamantei un exemplar al înscrisurilor depuse în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la data de 30.06.2009, pentru a da posibilitatea reclamantei să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de către pârâtul T.S. . În temeiul art. 186 alin 4 C pr civ decade pe reclamantă din proba cu martori, fiind al patrulea termen de judecată la care aceasta nu a prezentat în instanţă martorii încuviinţaţi. În temeiul art. 85-107 C pr civ reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 iunie 2009 .
Pune în vedere reclamantei să prezinte martorii încuviinţaţi de către instanţă necitaţi la următorul termen de judecată în vederea audierii. În temeiul art. 85-107 C pr civ se citează pârâţii cu menţiunea prezentării în instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 aprilie 2009.
Admite cererea formulată de reclamantă în sensul înlocuirii martorilor lipsă cu alţi doi martori. Pune în vedere reclamantei să prezinte martorii necitaţi la următorul termen de judecată în vederea audierii. În temeiul art. 85-107 C pr civ se citează pârâţii cu menţiunea prezentării în instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 28.04.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 martie 2009.
Pune în vedere reclamantei să depună la dosar interogatoriile, urmând ca pârâţii să fie citaţi cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu. În vederea administrării probei testimonială, se vor cita martorii. Amână judecarea cauzei la data de 17.03.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Februarie 2009.
Respinge cererea de suspendare a soluţionării cauzei formulată de reclamantă. Admite probele cu înscrisuri, interogatoriu , martori şi expertiză tehnică de specialitate, solicitate de reclamantă, în temeiul art., 167 C. proc.civ. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Se citează martorii. Prorogă proba cu expertiză tehnică de specialitate după administrarea celorlalte probe. Amână judecarea cauzei la 10.02.2009 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2009
Admite cererea formulată de reclamantă în temeiul art. 156 C. proc.civ. Se citează pârâtul T*** G******* conform art. 85,107 C. proc.civ. Amână judecarea cauzei la 06.01.2009 Cu recurs odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2008
Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dovada stadiului cercetărilor penale, respectiv să precizeze dacă s-a început urmărirea penală asupra pârâţilor Amână judecarea cauzei la 28.10.2008 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2008
Admite cererea formulată de pârâţi, în temeiul art. 156 C. proc.civ. Se conceptează şi citează în cauză în calitate de pârât T*** G*******. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă conform art. 85-107 C. proc. civ. Amână judecarea cauzei la 30.09.2008 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Septembrie 2008