R*** M****** P****
InculpatP***** M*****
Parte civilăÎn temeiul art. 305 lit. c cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c cod penal coroborat cu 76 lit. d cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie condamnă pe inculpatul R*** M****** P****, fiul lui Gheorghe şi Veronica, născut la data de 15 februarie 1977, în comuna Răchitoasa, judeţul Bacău, cetăţean român, domiciliat în comuna Răchitoasa, judeţul Bacău, studii 4 clase, agricultor, căsătorit, fără antecedente penale, la 6(şase)luni închisoare. În temeiul art. 81 cod penal coroborat cu art. 82 al.1 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe termenul de încercare de 2(doi) ani şi 6(şase)luni şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării art. 83 cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II cod penal şi art. 64 lit. b cod penal. În temeiul art. 71 al. 5 cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 cod procedură penală obligă inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 18 decembrie 2008.
Amână pronunţarea pentru data de 18.12.2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.12.2008.
acordă termen la cererea inculpatului pe 11.12.2008, ora 9, C1, pentru ca acesta să achite suma datorată părţii vătămate, reprezentând pensie întreţinere minor.
Acordă termen pe 13.11.2008, ora 9, C1, pentru ca inculpatul să dovedească cu înscrisuri faptul că a achitat pensie de întreţinere până în urmă cu 4 luni.
acordă cauzei termen pe 16.10.2008, ora 9, C1, sala 11pentru când se vor cita părţile şi martorii din rechizitor.