Dosar 6425/110/2008 din 30.10.2008

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6425/110/2008
Data dosar:
30.10.2008
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.06.2009 la ora 10:00

    Complet: C.A. Apeluri
  • Soluţionare

    DECIZIA PENALĂ NR.297/A/19.06.2009 În baza art.379 pct.2 lit.a din C.p.p., admite apelul declarat de apelantul-inculpat P***** D*****, împotriva sentinţei penale nr.366 din 24.04.2007 pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr.76/270/2007. Desfiinţează sentinţa penală apelată în totalitate, reţine cauza spre rejudecare, iar pe fond: Condamnă inculpatul P***** D*****, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: a) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.208 al.1 – 209 al.1 lit.a, g, i, al.3 lit.h din Codul penal cu art.74 lit.b şi art.76 lit.c din C.p., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare; b) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.20 raportat la art.208 al.1 – 209 al.1 lit.a, g, i, al.3 lit.h din C.p., cu art.74 lit.b şi art.76 lit.c din C.p., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; c) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.217 al.3 din C.p., cu aplicarea art.74 lit.b şi art.76 lit.d din C.p., la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art.85 din C.p., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.325/8.12.2004 a Judecătoriei Oneşti. Repune în individualitatea ei pedeapsa de 3 luni închisoare în pedepsele de: d) 3 luni închisoare pentru art.70 al.1 din Lg.243/2002 e) 3 luni închisoare pentru art.20 raportat la art.1 al.1 din Lg.252/2002 f) În baza art.85 din C.p., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.391/24.03.2005 a Judecătoriei Oneşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.208-209 al.1 lit.a din C.p. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b din C.p., contopeşte pedepsele de la punctele a, b, c, d, e, şi f, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Pedeapsă de executat 3 ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi lit.b din C.p.. În baza art.861 din C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.862 C.p., stabileşte termen de încercare de 5 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, în conformitate cu dispoziţiile art.863 din C.p.: a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 din C.p. Constată că din prejudiciul cauzat părţii civile Romtelecom SA Bucureşti, în cuantum de 16.319,45 lei RON (163.194.517 lei ROL), s-a recuperat prin achitare suma de 3.000 lei RON (30.000.000 lei ROL), rămânând de recuperat un prejudiciu de 13.319,45 lei RON (133.194.517 lei ROL). În baza art.14, 346 C.p.p. şi art.998 Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile Romtelecom SA Bucureşti suma de 13.319,45 lei RON (133.194.517 lei ROL), reprezentând prejudiciu rămas nerecuperat. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale apelate şi dispune emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei decizii penale. Dispune plata din fondurile M.J. a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu la instanţa de fond în sumă de 100 lei către Baroul de av. Bacău – av. Savin. M. În baza art.191 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Constată că în apel, inculpatul a fost reprezentat de apărător ales. În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.06.2009.

  • Sedinta din data de 18.06.2009 la ora 09:00

    Complet: A.4
  • Încheiere

    Din lipsă de timp pentru deliberare; Amână pronunţarea pentru data de 19.06.2009 ora 15,00

  • Sedinta din data de 21.05.2009 la ora 09:00

    Complet: A.4
  • Încheiere

    Termen 18.06.2009 ora 9 A4

  • Sedinta din data de 09.04.2009 la ora 09:00

    Complet: A.4
  • Încheiere

    Pentru a se solicita relaţii de la ROMTELECOM, în sensul să ne precizeze care este prejudiciul şi care este suma achitată de inculpatul P***** D*****; Termen 21 mai 2009 ora 9 A4

  • Sedinta din data de 19.03.2009 la ora 09:00

    Complet: A.4
  • Amânat

    Pentru a emite adresă la Romtelecom SA BUcureşti să precizeze dacă prejudiciul a fost acoperit, amână judecata la data de 09.04.2009, ora 9, A 4.

  • Sedinta din data de 17.02.2009 la ora 09:00

    Complet: A.4
  • Încheiere

    Pentru a se depune dovada achitării prejudiciului; Termen 19.03.2009 ora 9 A4

  • Sedinta din data de 09.12.2008 la ora 09:00

    Complet: C10
  • Încheiere

    Având în vedere procedura necompletă cu apelantul-inculpat Pricop Daniel; Termen 17.02.2008 ora 9 A4

Flux dosar


Actualizare GRPD