T**** A********
PetentI************ D* P****** A* J*** H********
IntimatAdmite plângerea civilă înaintată de petentul T**** A******** , în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI HUNEDOARA, şi, în consecinţă: Anulează procesul verbal de contravenţie seria PCA nr. 3487595/30.01.2008 încheiat de SPR HUNEDOARA. Dispune exonerarea petentului de plata amenzii în cuantum de 2oo RON aplicată prin acesta şi înlătură măsura reţinerii permisului său de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.06.2008.
Întrucât există o vădită neconcordanţă între raportul agentului constatator şi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, apreciind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei audierea martorului Bogariu Cornel, şi, ţinând cont de prevederile art. 167 C.p.c., Totodată, pentru a se comunica un exemplar al răspunsului la întâmpinare cu intimatul,
pentru a se da posibilitate petentului să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării