S* R****** I********* S* B*****
ReclamantI****** D****** - D*******
PârâtF***** C*******
PârâtR*** G*******
PârâtR*** A***
PârâtÎn baza art.248 şi art.252 cod procedură civilă constată perimată acţiunea formulată de către reclamanta S* R****** I********* S* B***** în contradictoriu cu pârâta IONESCU DRĂGUŢA. Cu drept la recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.08.2010.
Respinge cererea de repunere pe rol, apreciindu-se că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi nu a indicat numele tuturor moştenitorilor, nedepunând înscrisuri în dovedirea cererii de repunere pe rol. Cu drept la recurs pe toată perioada suspendării.
În baza art.1551 cod procedură civilă suspendă judecata cererii formulate de reclamanta S.C. „ROMARTA INDUSTRIAL” S.A. în contradictoriu cu IONESCU DRĂGUŢA deoarece reclamanta nu a indicat cine sunt moştenitorii pârâtei pentru introducerea lor în cauză. Cu drept la recurs pe toată perioada suspendării.
Apreciind lipsă de procedură cu pârâta la acest termen de judecată va amâna cauza , pentru când va dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a indica moştenitorii numitei Ionescu Drăguţa, având în vedere că partea cu care au înţeles să se judece a decedat.