P***** R***** M*****
ContestatorS* P***** S*
IntimatRespinge excepţia prematurităţii acţiunii invocată de către pârâta SC "PETROM" SA Bucureşti, ca nefondată. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Porfir Robert-Marian în contradictoriu cu pârâta SC "PETROM" SA - Bucureşti, sector 1, Calea Dorobanţilor, nr.239, şi în consecinţă: Obligă pârâta să achite reclamantului drepturile salariale reprezentând prima de Paşti pentru perioada 2005 - 2007 şi prima de Crăciun pentru perioada 2005 - 2007 în cuantum total de 6631 lei, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflaţiei la data plăţii efective. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.11.2008.
S-a acordat termen pentru ca intimata să depună la dosar anexele nr.1, 2,3 şi 4 ce reprezintă actele adiţionale la contractul colectiv de muncă pentru anii 2005-2006 şi 2007 despre care se face vorbire în întâmpinare.
Se amână judecarea cauzei pentru ase comunica reclamantului întâmpinarea şi înscrisurile depuse de către reprezentantul pârâtei.
Pentru a se pune în vedere pârâtei, prin adresă, să depună la dosarul cauzei, în copii, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2005 – 2007, precum şi alte acte din care să rezulte înţelegerea intervenită între unitate şi sindicat privind plata primelor de Paşti şi Crăciun, instanţa acordă un nou termen de judecată în acest sens.
Pentru repetarea procedurii de citare cu pârâta cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinarea obligatorie prevăzută de lege, precum şi copia contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2005 – 2007 sau alte convenţii încheiate în legătură cu obligaţia unităţii privind plata primelor de Paşti şi Crăciun, instanţa acordă un nou termen de judecată în acest sens.
Pentru lipsa de procedură cu reclamantul, precum şi pentru citarea pârâtei cu menţiunea de a formula în cauză întâmpinarea obligatorie prevăzută de lege şi de a depune la dosar, în copie, contractul individual de muncă al reclamantului.