M******** A**** P*** D******
InculpatÎn baza art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal, condamnă pe inculpatul M******** A**** P*** D******, fiul lui Paul şi Anişoara, născut la data de 08.01.1979 în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţenie romană, studii 10 clase, serviciul militar neîndeplinit, şofer, căsătorit, cu antecedente penale, posesor al C.I. seria PH nr. 638197, CNP *********3102, domiciliat în Ploieşti, str. Griviţei nr. 2, bl. H, sc. E, et. 4, ap. 16, jud. Prahova, la o pedeapsa de 10 ( zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de a conduce pe drumurile publice în data de 06.01.2008 un autoturism neînmatriculat. În baza art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 10 ( zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de a conduce pe drumurile publice în data de 06.01.2008 un autoturism cu număr fals de înmatriculare. În baza art. 33 lit. b Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse de 10 (zece) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, de 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante pe o perioadă de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu de 100 lei va fi suportat din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.06.2008.
probe