A***** E****
ReclamantA***** M****
Pârâtadmite acţiunea în constatare
Văzând că pârâta nu a timbrat cererea reconvenţională, constată necesar amânarea cauzei şi dispune a se emite adresă pârâtei să achite taxă timbru 316 lei + 6% din ceea ce depăşeşte suma de 3879 lei, precum şi timbru judiciar de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale ca netimbrată şi i se va aduce la cunoştinţă că reclamanta a invocat excepţia prescrierii dreptului de a cere sultă şi excepţia autorităţii de lucru judecat , cu menţiunea de a răspunde la aceste excepţii şi, Amână judecarea cauzei la 14.11.2008, pentru când: - se va emite adresă pârâtei, în sensul celor mai sus arătate; - se va cita pârâta; - reclamanta are tc. conform art. 153 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2008
Instanţa, având în vedere precizarea luată reclamantei la acest termen, dispune comunicarea unui exemplar al acesteia pârâtei pentru a lua la cunoştinţă, urmând a i se solicita să îşi expună punctul de vedere cu privire la aceasta. Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâtei.
Instanţa va dispune amânarea cauzei pentru a se lua la cunoştinţă de întâmpinarea şi cererea reconvenţională depusă de pârâtă. Având în vedere disp. art. 156 alin. 1 C.pr.civ., instanţe respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de pârâtă, întrucât a mai fost acordat un termen în acest sens. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar hotărârea judecătorească prin care s-au partajat bunurile comune după defunctul Andrei Vasile, precum şi înscrisuri doveditoare cu privire la susţinerile sale referitoare la acordarea de despăgubiri persoanelor fizice care au constituit depozite în vederea achiziţionării de autoturisme. Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâtei, căreia i se va comunica o copia a precizării depusă de reclamantă la fila 12 dosar şi i se va solicita să specifice suma solicitată, în vederea timbrării la valoare.
Instanţa încuviinţează cererea de amânare formulată de pârâtă şi dispune a i se comunica acesteia un exemplar din precizările formulate de reclamantă, sens în care i se va efectua adresă. Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâtei.