Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Condamnă pe inculpatul Tăbăcaru Flaviu Alexandru pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art.208, 209 alin.1, lit. e,g Cod penal cu aplicarea art. 74 al.2 Cod penal, art. 76 lit. c Cod penal şi art. 80 Cod penal şi de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 al.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal şi art. 33 lit. b Cod penal, la pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.133/27.06.2006 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin decizia penală nr. 291/03.10.2006 a Curţii de Apel Bacău, pedeapsă ce se va executa alăturat pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada executată, de la 02.02.2006 la 04.10.2006.Admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Muşat Constantin.
Hotarare 562 din 14.10.2009termen la 14.10.2009, pentru alte motive.
Incheiere de sedinta din 23.09.2009Amână judecarea cauzei pentru alte motive.
Incheiere de sedinta din 26.08.2009Amână cauza la 26.08.2009 pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta 6502/279/2008 din 22.07.2009termen la 22.07.2009, pentru alte motive.
Incheiere de sedinta din 27.05.2009termen la 27.05.2009, pentru lipsă de procedură.
Incheiere de sedinta din 29.04.2009termne la 29.04.2009, pentru lipsă de procedură.
Incheiere de sedinta din 07.04.2009termne la 7.04.2009, pentru lipsă de procedură.
Incheiere de sedinta din 17.03.2009termen la 17.03.2009, pentru probe.
Incheiere de sedinta din 17.02.2009termen la 17.02.2009, pentru lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 13.01.2009termen la 13.01.2009, pentru alte motive.
Incheiere de sedinta din 18.11.2008