C********* G*******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** P******* R******
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul verbal seria CC nr. 0443858/4.07.2008 şi exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 200 lei; ridică măsura reţinerii permisului de conducere. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de petent, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Pune în vedere petentului, prin apărător, să precizeze adresa martorului de la fila 2 sau să se prezinte cu el necitat, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Se citează şi martorul din acte, respectiv Epure Eugen Constantin, domiciliat în comuna Bascov, sat Valea Ursului, judeţul Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 09.10.2008, pentru când se citează intimatul şi martorul din acte, petentul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2008