I************ D* P****** A* J******** T****
IntimatS****** I****
PetentRESPINGE PLÂNGEREA
Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2009, termen dat în cunoştinţa participantului, pentru când se vor cita petentul, intimatul şi asigurătorul, petentul cu menţiunea de a preciza dacă mai are probe în susţinerea plângerii, sub sancţiunea soluţionării cauzei pe baza probelor existente la dosar.
Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2008, pentru când se vor cita părţile şi participantul Tincu Iosif, cu menţiunea de a se prezenta în instanţă în vederea audierii.
se citeaza partile si participantul Tincu Iosif
REPUS PE ROL.
DISPUNE: Citarea în cauză a celuilalt participant la accident TINCU ION, domiciliat în Timişoara, Str. Pădurarilor nr.8, Bl. A1413, jud. Timiş, în vederea audierii. Pune în vedere petentului ca în termen de 5 zile petentul să depună la dosar prin registratura instanţei denumirea şi sediul societăţii de asigurare unde are asigurat autoturismul în vederea îndeplinirii procedurii de citare, sub sancţiunii aplicării disp. art. 155 ind. 1 C.p.civ., pentru neconformare. Prorogă discutarea probatoriului până la următorul termen de judecată când se va îndeplini procedura de citare cu celălalt participant la accident TINCU ION şi cu societatea de asigurare unde petentul are asigurat autoturismul. Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2008, termen dat în cunoştinţa petentului, pentru când se va cita intimatul şi TINCU ION, iar petentul se va conforma dispoziţiilor instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.08.2008.
Amână judecarea cauzei