Dosar 655/787/2008 din 29.07.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 655/787/2008
Data dosar:
29.07.2008
Instanta:
Judecătoria Avrig
Departament:
Sectia Generala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul R.I. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 76 C.pen., raportat la art. 74 lit. "a" şi "c" C.pen. În baza art. 81 şi 82 C.pen.,, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, sens în care stabileşte termenul de încercare la 2 ani şi 10 luni. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. "a" teza a II - a şi lit. "b" C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale În baza art. 359 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 120 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

  • Sedinta din data de 10.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Amânat

    Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul inculpatului, avocat Vidrighin Vasile, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.11.2008.

  • Sedinta din data de 27.10.2008 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei şui acordă termen la data de 10.11.2008.

  • Sedinta din data de 13.10.2008 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.10.2008.

  • Sedinta din data de 22.09.2008 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.10.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD