C******* I**
ReclamantB**** m****
PârâtC******* E**** I**
PârâtC******* M***** A****
PârâtC******* D******
PârâtÎn baza dispoziţiilor art. 271 din C. proc. civ. ia act şi consfinţeşte înţelegerea la care au ajuns părţile şi denumită tranzacţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 29.10.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere reclamantului, prin apărător să depună la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, certificatul de deces şi certificatul de căsătorie al autorilor Cioboată Pompilică şi Cioboată Elena, pentru a face dovada filiaţiei faţă de autori. Emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti pentru a depune la dosarul cauzei procesele-verbale de punere în posesie privind fişa cu date de la fila 7, precum şi hotărârile de validare pentru care s-a obţinut această fişă, pentru suprafaţa de 4.100 mp. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.10.2008. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2008.