Dosar 6581/288/2008 din 24.11.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6581/288/2008
Data dosar:
24.11.2008
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.01.2009 la ora 08:00

    Complet: A.3 - MIF
  • Soluţionare

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA RM.VÂLCEA, împotriva sentinţei penale nr.583/30 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, în dosarul nr.6581/288/2008. Desfiinţează în parte sentinţa, în sensul că înlătură pedeapsa accesorie a dreptului de a alege . Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, în care se include şi onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 ianuarie 2009, la sediul Tribunalului Vâlcea. Preşedinte, Judecător, Ştefan Silvia Lucia Bărăscu

Flux dosar


Actualizare GRPD