Dosar 6612/221/2008 din 31.10.2008

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6612/221/2008
Data dosar:
31.10.2008
Instanta:
Judecătoria Deva
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2009 la ora 12:00

    Complet: Complet C6-penal -urmarire penală-coruptie
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul Andronic Răzvan-Ilie, la: - trei pedepse a câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 74, 76 lit. c cod penal; În baza art. 85 al.1 C penal, anulează beneficiul suspendării condiţionate, cu privire la pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 50/15.01.2008 a Judecătoriei Deva şi 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 33/31.01.2008 a Judecătoriei Hunedoara. În baza art. 36 al.1 C penal, contopeşte pedepsele stabilite pe fond cu pedepsele în privinţa cărora s-a dispus revocarea suspendării condiţionate iar, în baza art.33 lit. a şi art. 34 lit. b cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza II ), b Cod penal. În baza art. 81, 82 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare . Pune în vedere inculpatului disp. art. 83,84 Cod penal. În baza art. 14, 346, C. p. p., rap la art. 998 C. civ., obligă inculpatul la plata următoarelor sume, cu titlu de daune materiale : - 3.200 lei RON, către partea civilă Compania Naţională Poşta Română SA- Direcţia Regională de Poştă Timişoara,. - 3.000 lei RON, către partea civilă S******* E**** N***. - 1.007, 25 lei RON, către partea civilă S* M*** P*** S**,. Constată că BCR SA România, citată prin sucursala Deva nu a formulat cerere privind constituirea de parte civilă în cauză. Stabileşte în sarcina M. J. şi în favoarea Baroului Hunedoara plata sumei 200 lei, onorariu pentru apărătorul din oficiu. Obligă pe inculpatul la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17.11. 2009. Preşedinte

  • Sedinta din data de 06.10.2009 la ora 12:00

    Complet: Complet C6-penal -urmarire penală-coruptie
  • Amânat

    având în vedere lipsa inculpatului şi a apărătorului ales al inculpatului, la mai multe termen de judecată, în baza art. 198 C.p.p, dispune amendarea apărătorului ales al inculpatului cu suma de 500 lei RON şi desemnarea de către Baroul de Avocaţi Deva unui apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică obligatorie a inculpatului.

  • Sedinta din data de 08.09.2009 la ora 12:00

    Complet: Complet C6-penal -urmarire penală-coruptie
  • Amânat

    În temeiul prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie drepturi fundamentale ale omului, pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti; Luând act de faptul că Guvernul promovează zilele acestea (fără consultarea prealabilă a puterii judecătoreşti) un proiect de act normativ prin care indemnizaţiile lunare ale judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar se reduc drastic, afectându-le în mod direct independenţa; Văzând că, în continuare, hotărârile judecătoreşti irevocabile consfinţind drepturi salariale sunt ignorate; Consecvent Hotărârii Adunării Generală a Judecătorilor de la Judecătoria Deva, întrunită în şedinţă la data de 02.09.2009 şi în solidar cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie; Considerând că se impune adoptarea acum, mai mult ca niciodată, a unei poziţii ferme care sa convingă clasa politică şi populaţia că independenta justiţiei nu este o chestiune negociabilă între decidenţii publici, ci este un imperativ al statului de drept Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidar cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor care reclamă urgenţă majoră, penale cu arestaţi în cauză; Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen,

  • Sedinta din data de 30.06.2009 la ora 09:00

    Complet: Complet C6-penal-vacanta
  • Amânat

    faţă de lipsa martorei Pogăciaş Celina Elisabeta şi în vederea admintrării acesteia,

  • Sedinta din data de 02.06.2009 la ora 12:00

    Complet: Complet C6-penal -urmarire penală-coruptie
  • Amânat

    faţă de lipsa inculpatului, lipsa apărătorului ales al inculpatului şi faţă de lipsa martorilor Antal Mihai şi Pogăciaş Celina,

  • Sedinta din data de 05.05.2009 la ora 12:00

    Complet: Complet C6-penal -urmarire penală-coruptie
  • Amânat

    în vederea administrării în continuare a probaţiunii testimoniale încuviinţate, faţă de lipsa martorului Antal Mihai,

  • Sedinta din data de 07.04.2009 la ora 12:00

    Complet: Complet C6-penal -urmarire penală-coruptie
  • Amânat

    în vederea administrării probaţiunii testimoniale propusă prin rechizitor,

  • Sedinta din data de 10.03.2009 la ora 09:00

    Complet: Complet C6-penal -urmarire penală-coruptie
  • Amânat

    faţă de cererea de amânare formulată de interpret Dabija Ana,

  • Sedinta din data de 24.02.2009 la ora 12:00

    Complet: Complet C6-penal -urmarire penală-coruptie
  • Amânat

    faţă de lipsa interpretei Dabija Ana Maria,pentru a se solicita cazierul judiciar al inculpatului, precum şi în vederea citării personei vătămate BCR Agenţia Deva,

  • Sedinta din data de 27.01.2009 la ora 12:00

    Complet: Complet3B- penal-urmarire penală
  • Amânat

    faţă de lcererea formulată de apărătorul ales al inculpatului A******* R***** I***,

  • Sedinta din data de 16.12.2008 la ora 12:00

    Complet: Complet3B- penal-urmarire penală
  • Amânat

    faţă de cererea de amânare formulată de inculpat, pentru angajare apărător ales,

Flux dosar


Actualizare GRPD