Dosar 6634/63/2008 din 17.03.2008

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6634/63/2008
Data dosar:
17.03.2008
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia a II-a Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2009 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Admis fond

    Admite cererea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Brătescu Maria. În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii de insolvenţă a debitorului S* E***** I**** S** cu sediul în com Gighera, jud., Dolj. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea din oficiu a menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.4 din Legea 85/2007, dispune eliberarea sumei de 5000 către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziţia UNPIR, sumă reprezentând cheltuieli de procedură avansate şi remuneraţia pe perioada iulie 2008 – ianuarie 2009. Definitivă. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29 ianuarie 2009.

  • Sedinta din data de 13.11.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    Acordă termen la 29.01.2009, pentru când se se vor cita creditorii cu menţiunea că lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii de insolvenţă deschisă împotriva debitorului, urmând a preciza, în scris, dacă înţeleg să avanseze sau nu sumele necesare continuării procedurii.

  • Sedinta din data de 25.09.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Dispune înregistrarea la grefă şi afişarea, în cpie, la uşa instanţei, a tabelului definitiv al creanţelor împotriva debitorului. Acordă termen la 13.11.2008 pentru continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 11.09.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Dispune înregistrarea la grefă şi afişarea, în copie, la uşa instanţei a tabelului preliminar al creanţelor. Acordă termen la 25.09.2008 pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor.

  • Sedinta din data de 03.07.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Admis fond

    Admite cererea formulată de creditorul DGFP DOLJ pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului S* E***** I**** S**. În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului S* E***** I**** S**. Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din lege. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte lichidator judiciar pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ BRĂTESCU MARIA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuţie de 1200 lei lunar. Constată dizolvată societatea debitoare şi ridică dreptul de administrare debitorului. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării din oficiu a menţiunilor, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 21.08.2008. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11.09.2008. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 25.09.2008 şi pentru soluţionarea acestora şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 25.09.2008. Fixează termen la data de 11.09.2008 pentru depunerea raportului prevăzut de art. 59. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. În temeiul art. 3 pct. 26 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune convocarea adunării generale a asociaţilor de către lichidatorul judiciar în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special. In temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei , Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În cazul neîndeplinirii obligaţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 05.06.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    Acordă termen la 03.07.2008, la solicitarea lichidatorului desemnat N***** M*****, pentru a face dovada suspendării din activitatea de administrator/lichidator judiciar.

  • Sedinta din data de 24.04.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    Acordă termen la 05.06.2008 având în vedere procedura viciată cu debitorul. Dispune recomunicarea cererii creditorului

  • Sedinta din data de 20.03.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    Dispune comunicarea cererii creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, cu sediul în mun. Craiova, str. Mitropolit Firmilian nr. 2, jud. Dolj, către debitoarea S* E***** I**** S**, cu sediul social în com. Gighera, jud. Dolj, nr. de ordine în registrul comerţului J16/1229/1995 şi cod fiscal R 7724116. Acordă termen la 24 aprilie 2008 pentru când se vor cita părţile, debitorul şi prin lichidator desemnat de judecătorul delegat la ORC Dolj, N***** M***** - cu copie cerere. Cu recurs.

Flux dosar


Actualizare GRPD