Z******** I* M****
ContestatorIa act că, contestatorul ZEMLEACOV MIHAI şi-a retras contestaţia la executare. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 65 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu şi se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09 octombrie 2008.
Instanţa constată că este necesar a se reveni cu adresă la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională Biroul Naţional Interpol să ne comunice perioada exactă a arestării contestatorului în Slovacia, în vederea predării către România, şi
Instanţa constată că este necesar a se face adrese la Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională Biroul Naţional Interpol şi la Penitenciarul Botoşani să ne comunice care a fost scopul arestării contestatorului în Slovacia, respectiv pentru punerea în executare a unui mandat european ori pentru comitere de infracţiuni în această ţară, şi