O**** L*****
InculpatV**** L*****
InculpatR**** M**** B***
InculpatN*** I*****
Parte vătămatăG***** C**** A*****
Parte vătămatăAdmite sesizarea din oficiu, în temeiul art.195 – 196 Cod procedură penală, privind înlăturarea erorilor materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 158/2009 pronunţate la data de 10.02.2009 de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 6658/320/2008 Îndreaptă eroarea materială cuprinsă în primele două aliniate ale minutei, astfel că acestea vor avea următorul cuprins: “În temeiul art. 334 Cod Procedura Penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului O**** L***** din infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, b, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod Penal şi a art. 37 lit. a Cod Penal în infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, b, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod Penal şi a art. 37 lit. b Cod Penal. În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul O**** L***** (fiul lui Károly şi Iren, născut la data de 23.06.1980 in Tg Mureş, jud Mureş, domiciliat în Tg Mureş, str. Sinaia, nr.12, jud Mureş, f.f.l. pe str.Cloşca, nr.5, jud.Mureş cetăţenie română, recidivist, CNP *********0066), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, b, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod Penal, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal şi a art. 75 alin. 1 lit. c Cod Penal, a art. 80 alin. 2 Cod Penal la pedeapsa de 3 ani închisoare.” În loc de “În temeiul art. 334 Cod Procedura Penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului O**** L***** din infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod Penal şi a art. 37 lit. a Cod Penal în infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod Penal şi a art. 37 lit. b Cod Penal. În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul O**** L***** (fiul lui Károly şi Iren, născut la data de 23.06.1980 in Tg Mureş, jud Mureş, domiciliat în Tg Mureş, str. Sinaia, nr.12, jud Mureş, f.f.l. pe str.Cloşca, nr.5, jud.Mureş cetăţenie română, recidivist, CNP *********0066), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod Penal, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal şi a art. 75 alin. 1 lit. c Cod Penal, a art. 80 alin. 2 Cod Penal la pedeapsa de 3 ani închisoare.” Cum greşit s-a dactilografiat. După aliniatul 12 se introduce aliniatul 13 cu următorul cuprins: “În temeiul art. 71 Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal “ Restul dispoziţiilor vor rămâne neschimbate. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpaţi, partea vătămată Gyorgy Csaba-Attila şi partea civilă N*** I*****. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.03.2009.
În temeiul art. 334 Cod Procedura Penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului O**** L***** din infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod Penal şi a art. 37 lit. a Cod Penal în infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod Penal şi a art. 37 lit. b Cod Penal. În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul O**** L***** (cu d.p.), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod Penal, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal şi a art. 75 alin. 1 lit. c Cod Penal, a art. 80 alin. 2 Cod Penal la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 350 alin. 1 Cod Procedura Penală menţine condamnatul în stare de arest preventiv. În temeiul art. 71 Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin., 1 lit. a şi b Cod Penal În temeiul art. 88 alin. 1 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul O**** L***** s-a aflat în stare de reţinere – 23.07.2008 şi apoi în stare de arest preventiv de la 24.07.2008 până la zi. În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul V**** L***** (cu d.p.), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal şi a art. 75 alin. 1 lit. c Cod Penal, a art. 80 alin. 2 Cod Penal la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 61 alin. 1 teza II-a Cod Penal, revocă liberarea condiţionată acordată pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 731/2006 a Judecătoriei Petroşani şi, în temeiul art. 61 alin. 1 teza finală Cod Penal contopeşte restul de pedeapsă rămas neexecutat de 435 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În temeiul art. 350 alin. 1 Cod Procedura Penală menţine condamnatul în stare de arest preventiv. În temeiul art. 71 Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal În temeiul art. 88 alin. 1 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul V**** L***** s-a aflat în stare de reţinere – 23.07.2008 şi apoi în stare de arest preventiv de la 24.07.2008 până la zi. În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul R**** M**** B*** (cu d.p.), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin, 1 lit. a, g Cod Penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Codul Penal, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal şi a art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod Penal revocă suspendarea condiţionată acordată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 661/09.05.2008 a Judecătoriei Botoşani şi dispune executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare alătura cu pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa închisorii de 2 ani şi 5 luni, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 88 alin. 1 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul R**** M**** B*** s-a aflat în stare de reţinere – 23.07.2008 şi apoi în stare de arest preventiv de la 24.07.2008 până la 18.12.2008. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod Procedura Penală respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă N*** I***** (cu d.p.), ca neîntemeată. Constată că partea vătămată Gyorgy Csaba-Attila nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 al. 1, 2 şi 3 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 840 ron lei, fiecare câte 280 lei – inculpatul R**** M**** B*** în solidar cu părţile responsabile civilmente Roman Matei şi Roman Daniela - din care suma de 300 provine din faza de urmărire penală, iar suma de 450 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, va fi virată din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpaţi, partea vătămată Gyorgy Csaba-Attila şi partea civilă N*** I*****. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2009.
Acordarea unui nou termen de judecată. Reluarea procedurii de citare cu inculpaţii Őtvős László şi V**** L***** din Penitenciarul Tg. Mureş. Pune în vedere inculpatului R**** M**** B***a să se prezinte la următorul termen de judecată, fără citaţie. Pune în vedere martorului Fazakas József să se prezinte la următorul termen de judecată, fără citaţie, în vederea audierii, sub sancţiunea amenzii judiciare în caz de neprezentare. Reluarea procedurii de citare cu părţile responsabile civilmente, cu Autoritatea Tutelară şi cu Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.
În temeiul art. 3002 al.1 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii: - ŐTVŐS LASZLO, fiul lui Károly şi Iren, născut la data de 23.06.1980 in Tg Mureş, jud Mureş, domiciliat în Tg Mureş, str. Sinaia, nr.12, jud Mureş, f.f.l. pe str.Cloşca, nr.5, jud.Mureş cetăţenie română, recidivist, CNP *********0066, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş; - V**** L*****, fiul lui Ioan şi Ileana, născut la data de 09.04.1982, in Tg Mureş, CNP: *********0052, domiciliat în Grebenişu de Câmpie, nr.304, jud.Mureş, recidivist, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş; - R**** M**** B***, fiul lui Matei şi Daniela, născut la data de 24.04.1992 în Topliţa, jud.Harghita, domiciliat în Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.18, jud.-Mureş, CNP *********1509, cetăţean român, cu antecedente penale. În temeiul art. 160b alin. 3 din Codul de procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii ŐTVŐS LÁSZLÓ şi V**** L*****. În temeiul art.160h Cod procedură penală revocă măsura arestării preventive a inculpatului minor R**** M**** B***, fiul lui Matei şi Daniela, născut la data de 24.04.1992 în Topliţa, jud.Harghita, domiciliat în Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.18, jud.-Mureş, CNP *********1509, cetăţean român, cu antecedente penale. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor O**** L***** şi V**** L***** cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea formulată prin apărători. Cu recurs în 24 ore de la comunicare pentru inculpaţii şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Fără cale de atac cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Măsura se va comunica locului de detenţie al inculpaţilor, respectiv Penitenciarul Târgu-Mureş. Reluarea procedurii de citare cu inculpaţii ŐTVŐS LÁSZLÓ şi V**** L***** din Penitenciarul Tg-Mureş. Citare inculpatului R**** M**** B*** atât din Penitenciarul Tg-Mureş cât şi de la adresa cunoscută. Reluarea procedurii de citare cu părţile vătămate Roman Matei şi Roman Daniela. Reluarea procedurii de citare cu autoritatea tutelară şi cu Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş. Reluarea procedurii de citare cu martorul Fazakas József. Emiterea unei adrese către Poliţia Comunitară pentru a face demersuri pe lângă partea vătămată N*** I*****, care a indicat adresa martorului Fazaks Jozsef ca fiind str.Remetea, nr.224, iar în urma efectuării demersurilor să-l încunoştinţeze pe martor de următorul termen de judecată fixat.
În temeiul art. 300 ind.2 al.1 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii: - ŐTVŐS LASZLO, fiul lui Károly şi Iren, născut la data de 23.06.1980 in Tg Mureş, jud Mureş, domiciliat în Tg Mureş, str. Sinaia, nr.12, jud Mureş, f.f.l. pe str.Cloşca, nr.5, jud.Mureş cetăţenie română, recidivist, CNP *********0066, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş; - V**** L*****, fiul lui Ioan şi Ileana, născut la data de 09.04.1982, in Tg Mureş, CNP: *********0052, domiciliat în Grebenişu de Câmpie, nr.304, jud.Mureş, recidivist, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş. - R**** M**** B***, fiul lui Matei şi Daniela, născut la data de 24.04.1992 în Topliţa, jud.Harghita, domiciliat în Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.18, jud.-Mureş, CNP *********1509, cetăţean român, cu antecedente penale. În temeiul art. 160b alin. 3 din Codul de procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii ŐTVŐS LÁSZLÓ şi V**** L*****. In temeiul art.160h Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului minor R**** M**** B***. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor O**** L***** şi V**** L***** cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea formulată prin apărători. Cu recurs în 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Fără cale de atac cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Măsura se va comunica locului de detenţie al inculpaţilor, respectiv Penitenciarul Târgu-Mureş. Reluarea procedurii de citare cu inculpaţii din Penitenciarul Tg. Mureş. Pune în vedere părţilor vătămate N*** I***** şi G***** C**** A***** să se prezinte la următorul termen de judecată, fără citaţie. Reluarea procedurii de citare cu părţile responsabile civilmente, cu autoritatea tutelară şi cu Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş. Încuviinţează, în temeiul art.67 Cod procedură penală, proba testimonială cu martorul Fazakas József, dispune citarea martorului de la adresa indicată la acest termen de judecată de partea vătămată, respectiv Tg.Mureş, str.Remetea, nr.224, jud.Mureş, cu mandat de aducere, cu executare în fapt. Emiterea unei adrese către IPJ Mureş pentru a se înainta la dosarul cauzei fişa de cazier judiciar a inculpatului Őtvős László .
În temeiul art. 3002 al.1 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii: - ŐTVŐS LASZLO, fiul lui Károly şi Iren, născut la data de 23.06.1980 in Tg Mureş, jud Mureş, domiciliat în Tg Mureş, str. Sinaia, nr.12, jud Mureş, f.f.l. pe str.Cloşca, nr.5, jud.Mureş cetăţenie română, recidivist, CNP *********0066, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş; - V**** L*****, fiul lui Ioan şi Ileana, născut la data de 09.04.1982, in Tg Mureş, CNP: *********0052, domiciliat în Grebenişu de Câmpie, nr.304, jud.Mureş, recidivist, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş. - R**** M**** B***, fiul lui Matei şi Daniela, născut la data de 24.04.1992 în Topliţa, jud.Harghita, domiciliat în Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.18, jud.-Mureş, CNP *********1509, cetăţean român, cu antecedente penale. În temeiul art. 160b alin. 3 din Codul de procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii ŐTVŐS LÁSZLÓ şi V**** L*****. In temeiul art.160h Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului minor R**** M**** B***. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor O**** L***** şi V**** L***** cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea formulată prin apărători. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpaţi prin apărători. Cu recurs în 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Fără cale de atac cu privire la cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Măsura se va comunica locului de detenţie al inculpaţilor, respectiv Penitenciarul Târgu-Mureş. Reluarea procedurii de citare cu inculpaţii din Penitenciarul Tg. Mureş. Dispune reluarea procedurii de citare cu părţile vătămate N*** I***** şi G***** C**** A*****. Stabileşte următorul termen de judecată pentru data de 18.11.2008.
Acordarea unui nou termen de judecată. Introducerea în cauză în calitate de părţi responsabile civilmente părinţii inculpatului – Roman Matei şi Roman Daniela - şi citarea acestora pentru următorul termen de judecată de la adresa indicată de inculpat, respectiv Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.18,ap.6, jud.Mureş. Introducerea în cauză a participantului Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş şi a autorităţii tutelare Primăria mun. Tg.Mureş. Apreciind necesară audierea părţilor vătămate pentru clarificarea stării de fapt şi având în vedere lipsa acestora, dispune citarea părţilor vătămate cu mandat de aducere, cu executare în fapt şi cu menţiunea prezenţa obligatorie în vederea audierii. Emiterea unei adrese către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş în vederea efectuării unui Referat de evaluare privind pe inculpatul Roman. Proroga pronunţarea cu privire la cererea formulată de av.Coman Andrei privind reaudierea inculpatului minor după ce procedura de citare va fi legal îndeplinită cu toate părţile. Proroga pronunţarea cu privire la cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public referitoare la administrarea probei testimoniale cu martorul Fazakas József. Reluarea procedurii de citare cu inculpaţii Őtvős László, V**** L***** şi R**** M**** B***.
În temeiul art. 3002 al.1 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii: - ŐTVŐS LASZLO, fiul lui Károly şi Iren, născut la data de 23.06.1980 in Tg Mureş, jud Mureş, domiciliat în Tg Mureş, str. Sinaia, nr.12, jud Mureş, f.f.l. pe str.Cloşca, nr.5, jud.Mureş cetăţenie română, recidivist, CNP *********0066, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş. - V**** L*****, fiul lui Ioan şi Ileana, născut la data de 09.04.1982, in Tg Mureş, CNP: *********0052, domiciliat în Grebenişu de Câmpie, nr.304, jud.Mureş, recidivist, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş. - R**** M**** B***, fiul lui Matei şi Daniela, născut la data de 24.04.1992 în Topliţa, jud.Harghita, domiciliat în Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.18, jud.-Mureş, CNP *********1509, cetăţean român, cu antecedente penale. În temeiul art. 160b alin. 3 din Codul de procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii ŐTVŐS LÁSZLÓ şi V**** L*****. In temeiul art.160 ind.h Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului minor R**** M**** B***. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea formulată de apărătorii inculpaţilor R**** M**** B*** şi V**** L*****. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de av.Coman Andrei şi av.Rus Adrian. Cu recurs în 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Fără cale de atac pe cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Măsura se va comunica locului de detenţie al inculpaţilor, respectiv Penitenciarul Târgu-Mureş. Reluarea procedurii de citare cu inculpaţii din Penitenciarul Tg. Mureş. Admite cererea formulată de av.Coman Andrei şi însuşită de av.Rus Adrian şi av.Szasz Sándor şi dispune emiterea unei adrese către Baroul Mureş în vederea decontării onorariilor avocaţiale ocazionate cu verificarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor potrivit prev. art.300 ind.1 Cod procedură. Menţine termenul de 30 septembrie 2008, fixat pentru judecarea cauzei pe fond.
Acordarea unui nou termen de judecată. Emiterea unei adrese d-lui avocat Rus Adrian pentru a i se aduce la cunoştinţă că are obligaţie să se prezinte la dezbateri, personal sau prin substituent, pentru a asigura asistenţă judiciară obligatorie inculpatului Őtvős László, sub sancţiunea amenzii judiciare. Reluarea procedurii de citare cu inculpaţii din Penitenciarul Tg. Mureş şi cu părţile vătămate conform citativului precedent. Având în vedere că la inculpatul minor R**** M**** B*** expiră la data de 19 septembrie 2008, instanţa fixează termen intermediat la data de 16 septembrie 2008, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de cei trei inculpaţi. Emiterea unor adrese apărătorilor inculpaţilor pentru a li se aduce la cunoştinţă termenul intermediar fixat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de cei trei inculpaţi.
In baza art. 3001 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţi. În baza art. 160b al.2 Cod procedură penală revocă măsura arestării preventive a inculpaţilor: - ŐTVŐS LASZLO, fiul lui Károly şi Iren, născut la data de 23.06.1980 in Tg Mureş, jud Mureş, domiciliat în Tg Mureş, str. Sinaia, nr.12, jud Mureş, f.f.l. pe str.Cloşca, nr.5, jud.Mureş cetăţenie română, recidivist, CNP *********0066, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş. - V**** L*****, fiul lui Ioan şi Ileana, născut la data de 09.04.1982, in Tg Mureş, CNP: *********0052, domiciliat în Grebenişu de Câmpie, nr.304, jud.Mureş, recidivist, în prezent aflat în Arestul IPJ Mureş. - R**** M**** B***, fiul lui Matei şi Daniela, născut la data de 24.04.1992 în Topliţa, jud.Harghita, domiciliat în Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.18, jud.-Mureş, CNP *********1509, cetăţean român, cu antecedente penale. Dispune punerea de îndată în stare de libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză sau deţinuţi. Măsura se va comunica Arestului IPJ Mureş şi inculpaţilor. În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi. Menţine termenul de judecată fixat la data de 9 septembrie 2008. Dispune citarea părţilor vătămate. Dispune citarea inculpaţilor din Arestul IPJ Mureş, din Penitenciarul Tg. Mureş, şi de la domiciliile indicate în actul de sesizare al instanţei. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 7 august 2008, ora 19,15.
Acordarea unui nou termen de judecată şi pune în vedere reprezentantei Ministerului Public ca până la următorul termen de judecată să facă dovada faptului că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim procuror Tiberiu Onea sau dovada faptului că d-na prim procuror adjunct Ileana Georgescu avea împuternicire pentru a exercita atribuţiile prin procurorului. Citarea inculpaţilor din Arestul IPJ Mureş.