Dosar 6670/314/2008 din 31.10.2008

revendicare imobiliară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6670/314/2008
Data dosar:
31.10.2008
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
revendicare imobiliară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea având ca obiect “revendicare şi rectificare tabulară” , ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.01.2011.

  • Sedinta din data de 21.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Disjungerea cererii constând în evicţiune formulată împotriva pârâtei Axinte Verginica, sens în care o copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisurile relevante precum şi de pe cererile privind pârâta amintită vor fi înaintate Serviciului de Registratură al Judecătoriei Suceava, în vederea formării unui nou dosar privind pe reclamanţii Curteanu Marius Richard şi C******* M****** C******* şi pe pârâta Axinte Verginica având ca obiect acţiune în răspundere contractuală-evicţiune, cu termen de judecată la data de 18 februarie 2011. Pe fond, amână pronunţarea la data de 28 ianuarie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 03.12.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Se vor comunica pârâtei Axinte Verginica precizările formulate de reclamanţi.

  • Sedinta din data de 05.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat de apărătorul reclamanţilor pentru a depune la dosar precizări scrise pentru capătul de cerere constând în răspundere pentru evicţiune, respectiv să specifice ce solicită de la vânzător.

  • Sedinta din data de 01.10.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat

    Pune în vedere reclamantei, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, să achite decontul aferent expertizei în cuantum de 1285 lei şi totodată să depună la dosar precizări scrise pentru capătul de cerere constând în răspundere pentru evicţiune, respectiv să specifice ce solicită de la vânzător. Amână judecarea cauzei la data de 05 noiembrie 2010, pentru când se va reitera procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01 octombrie 2010 .

  • Sedinta din data de 10.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat

    Acordă termen pentru studiul suplimentului de expertiză. Se va reveni cu adresă către exp. Chihaia Dalia să depună la dosar o notă justificativă a onorariului aferent suplimentului de expertiză.

  • Sedinta din data de 18.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat

    Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertiză să înainteze suplimentul de expertiză întocmit în cauză de către doamna expert Chihaia Dalia. Se va reveni cu adresă către exp. Chihaia Dalia să depună la dosar suplimentul de expertiză, sub sancţiunea amendării. Prorogă discutarea obiecţiunilor formulate, după depunerea suplimentului.

  • Sedinta din data de 21.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat

    Se va solicita Biroului Local de Expertiză să înainteze suplimentul de expertiză întocmit în cauză de către doamna expert Chihaia Dalia.

  • Sedinta din data de 23.04.2010 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    Amână cauza la 21 mai 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să facă dovada că au achitat decontul aferent raportului de expertiză. Se va reveni cu adresă către expert topo Chihaia Dalia pentru a înainta suplimentul la raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 aprilie 2010 .

  • Sedinta din data de 19.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    Amână cauza la 23 aprilie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă . Se va reveni cu adresă către expert topo Chihaia Dalia pentru a înainta suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză. Pronunţată în şedinţa publică azi,19 februarie 2010 .

  • Sedinta din data de 15.01.2010 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    Se va reveni cu adresă către expert topo Chihaia Dalia pentru a întocmi un supliment la raportul de expertiză având în vedere obiecţiunile formulate de reclamanţi, prin apărător.

  • Sedinta din data de 06.11.2009 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    Pentru a da posibilitate pârâtei Axinte Verginica să ia act de conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză,

  • Sedinta din data de 18.09.2009 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    Conform Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Suceava din data de 02.09.2009, consemnată în procesul verbal din aceeaşi dată,

  • Sedinta din data de 12.06.2009 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    pentru lipsa raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 30.04.2009 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    pentru lipsa raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 06.03.2009 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    în vederea întocmirii raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 30.01.2009 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    Prorogă pronunţarea asupra cererii de instituire sechestru judiciar formulată de reclamanţi , la termenul următor . Numeşte expert topo Chihaia Dalia şi fixează avans onorariu expert în cuantum de 600 lei în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere părţilor să depună obiective la raportul de expertiză.

  • Sedinta din data de 05.12.2008 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amânat

    Admite proba cu expertiza topo solicitată de reclamant , prin apărător , sens în care se va face adresă la Biroul Local de Expertize Suceava pentru a fi înaintată o listă cu 5 experţi tehnici specialitate topo , din care instanţa va desemna unul pentru a efectua lucrarea în cauză.

Flux dosar


Actualizare GRPD