P******** F* M**** V*****
InculpatCondamnă pe inculpatul PMV pentru comiterea infr. prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 Rep. cu aplic. art. 74 lit. a, b, c Cp şi art. 76 lit. d Cp la pedeapsa închisorii de 3 luni. Suspendă condiţionat executarea pedepsei în baza art. 81 Cp. Fixează termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp văzând şi art. 359 Cpp. Obligă pe inculpatul PMV la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuielijudiciare avansate de stat, în baza art. 191 Cp. Cu apel în 10 zile. pronunţatăîn şedinţăpublică azi, 23.02.2009.
Respinge ca nedovedita cererea de imposibilitate de prezentare formulata de aparatorul inculpatului – av. P.F.si in baza art.198 alin.3 C.p.p. aplica acestuia amenda judiciara in cuantum de 500 RON, pentru lipsa nejustificata la sedinta de judecata. Se emite adresa la Biroul Colectiv de Asistenta Juridică Arges sa desemneze un aparator din oficiu pentru inculpat. Se emite adresa catre Baroul Arges pentru a se aduce la cunostinta aparatorului ales al inculpatului faptul ca absenta sa duce la tergiversarea solutionarii cauzei. Se citeaza martorul din acte. Amână judecarea cauzei la 23.02.2009 Cu drept de reexaminare in termen de 10 zile de la comunicare, in ceea ce priveste amenda judiciara si cu apel odata cu fondul pentru restul dispozitiilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2009
DISPUNE Pune în vedere apărătorului inculpatului să depună la dosar dovada faptului că la data accidentului autoturismul pe care inculpatul îl conduce era asigurat, aşa cum s-a angajat. Se citează martorul din acte lipsă. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2009. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 noiembrie 2008.
Încuviinţează probele solicitate de către procuror şi de apărătorul inculpatului, cu martorii din acte şi respectiv cu înscrisuri în circumstanţiere. Se citează martorii din acte. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 octombrie 2008 .
Încuviinţează cererea formulată de inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2008, pentru a-i da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze apărător ales. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2008.