S*** C** S*** B****
ReclamantA******** D* P********** N** 1** B****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta la plata sumei de 34 633,71 lei penalităţi de întârziere şi 2 157 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 01.07.2009.
Amână pronunţarea la 24.06.2009.
Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză, amână soluţionarea cauzei.
Pentru a se emite adresă către d-l expert Radu Mircea în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză, amână soluţionarea cauzei.
Pentru a se emite adresă către dl expert Scorţanu Ionuţ în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză.
Pentru a se emite adresă către B.L.E.T. de pe lângă Tribunalul Bacău pentru a ne comunica o listă cu experţi, specialitatea Contabilitate, amână soluţionarea cauzei.
Pentru ca reclamanta să formuleze precizări la acţiune cu privire la cuantumul actual al debitului pretins la plată, amână soluţionarea cauzei.
Faţă de cererea de acordare a unui termen mai lung formulată de către părţi, amână soluţionarea cauzei la data de 14.01.2009 ora 9,00 C17.
Pentru a se cita reclamanta cu menţiunea de a achita taxa de timbru şi de a depune la dosar facturile fiscale achitate cu întârziere, precum şi cu un exemplar al întâmpinării depusă de pârâtă, amână soluţionarea cauzei la data de 05.11.2008 ora 9,00 C17.