D******* S****** P****** - O***** S***** P******
PetentG****** A****
IntimatConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 01.03.2010.
Suspendă soluţionarea acţiunii, potrivit art. 155 1 Cod proc.civ. până când petenta va face dovada imposibilităţii executării sancţiunii aplicate intimatului. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2009.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 12.01.2009, Completul 3, pentru când se vor cita părţile, petenta cu menţiunea de a face dovada imposibilităţii executării sancţiunii aplicate, sub sancţiunea suspendării conform art. 155 1 Cod proc.civ. şi intimatul cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.11.2008, Completul 3, pentru când se vor cita părţile, intimatului cu menţiunea chemării la interogatoriu pentru a vedea dacă doreşte înlocuirea amenzii contravenţionale cu muncă în folosul comunităţii