P**** M********
ReclamantI**** C*****
PârâtV******* V*******
PârâtV******* G***
PârâtV******* L********
PârâtAdmite excepţia perimării cererilor invocată din oficiu de instanţă. Constată perimată acţiunea principală şi cererile reconvenţionale, astfel cum au fost precizate. Cu drept de recurs în termen de 05 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 07 martie 2011.
În baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ. Dispune suspendarea soluţionării cauzei şi trecerea dosarului spre conservare în Arhiva Civilă până la îndeplinirea obligaţiei de achitare a onorariului de expert stabilită în sarcina părţilor. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.11.2009.
Admite cererea de amânare formulată de apărătorii părţilor şi acordă un nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză întocmit de experta Dumitrescu Magdalena Florii, urmând ca eventualele obiecţiuni să fie discutate la acest termen. În conformitate cu art. 22 din O.G.2/2000 stabileşte onorariul definitiv pentru experţi, după cum urmează: pentru expertul Dumitrescu Magdalena Florii – specialitatea topografie cadastru şi geodezie suma de 2000 lei, constatând achitată suma de 500 lei, iar pentru expertul Horincar Vasile Dorel – specialitatea construcţii civile şi industriale suma de 500 lei şi constată că acesta a fost achitat integral. Pune în vedere, părţilor, prin apărători, să fie achite diferenţele de onorarii pentru experţi, sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind. 1 C.pr.civ. Adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Vâlcea prin care i se va face cunoscut cuantumul onorariilor definitive stabilite pentru experţi. Amână judecarea cauzei de faţă pentru termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2009. Citarea părţilor lipsă.
Admite cererea de amânare formulată de apărătorii părţilor şi acordă un nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul Horincar Vasile Dorel, urmând ca eventualele obiecţiuni să fie discutate la acest termen. Revenirea cu adresă către experta Dumitrescu Magdalena Florii şi prin care i se va aduce la cunoştinţă noul termen de judecată acordat şi i se va solicita să întocmească lucrarea şi să o depună la dosar în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ. , cu exemplar pentru fiecare parte, lucrarea urmând să fie însoţită de nota de evaluare a onorariului, precum şi de înscrisuri justificative ( pentru transport, cazare, diurnă sau alte cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei) în vederea stabilirii onorariului definitiv, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei nr. 2/2000. Adresa de revenire va fi emisă cu avertisment amendă 300 lei. Prorogă termenul de pronunţare asupra stabilirii onorariului definitiv pentru expertul constructor Horincar Vasile Dorel. Amână judecarea cauzei de faţă pentru termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2009 pentru când părţile cunosc termenul de judecată, urmând a se cita pârâta Papa Ramona Silvia .- Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 septembrie 2009.
Admite cererea de amânare formulată de apărătorii părţilor şi acordă un nou termen de judecată la data de 14 septembrie 2009, în vederea administrării probatoriului, respectiv efectuarea rapoartelor de expertiză. Revenirea cu adresă către experţi Dumitrescu Magdalena Florii şi Horincar Vasile Dorel prin care li se va aduce la cunoştinţă noul termen de judecată acordat şi li se va solicita să întocmească lucrarea şi să o depună la dosar în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ. , cu exemplar pentru fiecare parte, lucrarea urmând să fie însoţită de nota de evaluare a onorariului, precum şi de înscrisuri justificative ( pentru transport, cazare, diurnă sau alte cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei) în vederea stabilirii onorariului definitiv, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei nr. 2/2000. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să achite onorariul provizoriu integral pentru experta Dumitrescu Magdalena Florii, respectiv diferenţa de 300 lei şi să facă dovada achitării, în termenul legal, sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind. 1 C.pr.civ.
Acordă un nou termen de judecată la data de 15 iunie 2009, în vederea administrării probatoriului, respectiv efectuarea rapoartelor de expertiză. Adresă către experţii desemnaţi în cauză, prin tragere la sorţ, să se prezinte să ia cunoştinţă de obiectivele lucrărilor, stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 27 aprilie 2009, să convoace părţile şi să întocmească lucrarea până la termenul acordat, urmând să o depună la dosar, în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ. , cu exemplar pentru fiecare parte. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să achite onorariul provizoriu pentru experţii în cuantum de câte 500 lei pentru fiecare expert şi să facă dovada achitării, în termenul legal, sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind. 1 C.pr.civ.
Admite excepţia prescripţiei extinctive de formulare a acţiunii pentru capătul de cerere din acţiunea principală referitor la pasivul succesoral. Admite, în parte, în principiu acţiunea principală formulată de reclamantă aflată la filele 1,2 dosar astfel cum a fost precizată la fila 162 dosar. Respinge, în principiu, capătul de cerere referitor la pasivul succesoral ca fiind prescris. Admite în parte, în principiu, cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant I**** C*****, aflată la filele 25,26 dosar şi precizată la filele 148,149 dosar. Ia act că pârâţii – reclamanţi V******* V*******, V******* L******** şi V******* G*** renunţă la soluţionarea cererii reconvenţionale aflate la fila 33 dosar referitor la terenul pădure în suprafaţă de 10.000 mp. situat în comuna Şirineasa, judeţul Vâlcea. Constată deschisă succesiunea autorului Ilieş Ovidiu, decedat la data de 1 mai 1971, cu ultimul domiciliu în mun. Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea, de pe urma căruia au rămas în calitate de moştenitori legali: Ilieş Elena – soţie supravieţuitoare cu o cotă de ¼ din masa succesorală, P**** M********, I**** C*****, Vizintin Irina şi Ilieş Silvia – descendenţi de gardul I, fiecare cu o cotă de 3/16 din masa succesorală. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma autorului Ilieş Ovidiu se compune din cota de ½ din imobilul situat în mun. Rm. Vâlcea, str. Timiş, nr. 41, judeţul Vâlcea, compus din terenul în suprafaţă de 400 mp. şi casa cu 3 camere şi hol construită din cărămidă aflată pe terenul menţionat anterior. Constată că pârâţii V******* V*******, Vizintin Gina şi V******* L********, în calitate de moştenitori legali ai autoarei lor Vizintin Irina – decedată la data de 5 mai 1990, culeg împreună cota de 3/16 ce se cuvine autoarei lor din masa succesorală. Constată că pârâţii Sascău Robert Paul, Papa Ramona Silvia şi Sascău Renato Claudiu, în calitate de moştenitori legali ai autoarei lor Ilieş Silvia – decedată la data de 10.12.2005, culeg împreună cota de 3/16 ce se cuvine autoarei lor din masa succesorală. Dispune scoaterea de la masa partajabilă a îmbunătăţirilor realizate de pârâtul reclamant I**** C***** la imobil constând în introdus curent electric şi apă potabilă şi canalizare, schimbat acoperişul casei cu unul de tablă, edificarea gardului împrejmuitor. Constată deschisă succesiunea autoarei Ilieş Elena decedată la data de 11 ianuarie 2001 cu ultimul domiciliu în Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea, de pe urma căruia au rămas în calitate de moştenitori legali: P**** M********, I**** C***** şi Ilieş Silvia – descendenţi de gardul I, fiecare cu o cotă de ¼ din masa succesorală şi pârâţii V******* V*******, Vizintin Gina şi V******* L******** – descendenţi de gardul II, nepoţi de fiică predecedată Vizintin Irina – care culeg împreună cota de ¼ ce se cuvine autoarei lor. Constată că pârâţii Sascău Robert Paul, Papa Ramona Silvia şi Sascău Renato, în calitate de moştenitori legali ai autoarei lor Ilieş Silvia – decedată la data de 10.12.2005, culeg împreună cota de 1/4 ce se cuvine autoarei lor din masa succesorală. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma autorului Ilieş Elena se compune din cota de 5/8 din imobilul situat în mun. Rm. Vâlcea, str. Timiş, nr. 41, judeţul Vâlcea, compus din terenul în suprafaţă de 400 mp. şi casa cu 3 camere şi hol construită din cărămidă aflată pe terenul menţionat anterior. Dispune scoaterea de la masa partajabilă a îmbunătăţirilor realizate de pârâtul reclamant I**** C***** la imobil constând în: introdus curent electric şi apă potabilă şi canalizare, schimbat acoperişul casei cu unul de tablă, edificarea gardului împrejmuitor. Dispune numirea unui expert specialitatea topometrie şi unul constructor în vederea identificării şi evaluării bunurilor în funcţie de preţurile de circulaţie şi gradul de uzură, urmând ca expertul topometrist să întocmească propuneri de lotizare în funcţie de posesia exercitată şi nevoile părţilor. Fixează onorariu provizoriu expert câte 500 lei. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Termen fond: 18 mai 2009.
Acordă un nou termen de judecată la data de 27 aprilie 2009, în vederea citării legale a pârâţilor Papa Ramona Silvia şi Sascău Renato Claudiu, dar şi pentru a da posibilitatea reclamantei – pârâte să-şi precizeze acţiunea în ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce solicită să fie reţinută la masa partajabilă.
Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 13 aprilie 2009, pentru când se vor cita părţile şi vor fi solicitate relaţiile de la Primăria Municipiului Rm.Vâlcea – serviciul cadastru compartimentul agricultură. Adresă către Primăria Municipiului Rm.Vâlcea – serviciul cadastru compartimentul agricultură, pentru a comunica următoarele: dacă imobilul compus din teren şi casă cu trei camere situat în mun. Rm.Vâlcea, str. Timiş, nr.41, judeţul Vâlcea, care figurează înscris la rolul agricol al autorilor Ilieş Ovidiu şi Ilieş Elena a fost preluat de stat; dacă a formulat obiectul legilor de restituire; dacă autorilor sau moştenitorilor acestora li s-a eliberat titlu de proprietate pentru terenul aferent casei, urmând ca în acest caz să comunice înscrisul eliberat, iar în caz contrar să precizeze dacă imobilul a rămas în patrimoniul autorilor, respectiv al moştenitorilor acestora; să comunice suprafaţa exactă a terenului conform actelor primare şi rolului agricol.
În vederea deliberării amână pronunţarea la data de 30 martie 2009.
Ia act că pârâta – reclamantă V******* L******** renunţă la soluţionarea cererii reconvenţionale aflată la fila 33 dosar, cu privire la terenul în suprafaţă de 10.000 m.p. Admite cererea de înlocuire a martorei Tiţoiu Luminiţa, cu un alt martor ce va fi indicat în termenul legal. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să precizeze pasivul succesoral, în sensul de a arăta sumele şi perioada. În vederea administrării probatoriului în cauza de faţă acordă un nou termen la data de 23 martie 2009.
Ia act că pârâţii – reclamanţi V******* V******* şi V******* G*** renunţă la soluţionarea cererii reconvenţionale aflată la fila 33 dosar, cu privire la terenul în suprafaţă de 10.000 m.p. Pune în vedere reclamantei – pârâte, prin apărător, să indice numele şi adresele martorilor, în termen de 5 zile, în vederea citării sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să precizeze pasivul succesoral, în sensul de a arăta sumele şi perioada. Citarea părţilor, cu menţiunea personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării prev. art. 225 C.pr.civ. În vederea administrării probatoriului încuviinţat, respectiv interogatoriul părţilor şi proba testimonială, acordă un nou termen la data de 23 februarie 2009.
Încuviinţează pentru părţi probele solicitate, prin apărători, la acest termen de judecată, respectiv proba testimonială cu câte doi martori, interogatoriul şi înscrisuri. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să depună la dosar actele de care înţelege să se prevaleze în cauză, cu 5 zile înainte de termenul acordat, cu exemplar pentru comunicare şi celorlalte părţi din proces, şi să indice numele, adresele şi împrejurările pentru care sunt propuşi martori, în vederea citării, în termen de 5 zile, sub sancţiunea aplicării prevederilor legale. Pune în vedere pârâţilor – reclamanţi V******* L********, V******* V*******o şi V******* G***, prin apărător, să individualizeze prin punct şi vecini terenul în suprafaţă de 10.000 m.p. – introdus la masa partajabilă prin cererea reconvenţională, şi să depună acte de proprietate pentru acesta, sub sancţiunea aplicării disp. art. 133 C.pr.civ. Citarea părţilor, cu menţiunea personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării prev. art. 225 C.pr.civ. Pune în vedere reclamantei – pârâte şi pârâtului – reclamant I**** C*****, prin apărători, să achite timbru judiciar în cuantum de 2 lei şi respectiv 5 lei. În vederea administrării probatoriului încuviinţat la acest termen de judecată acordă un nou termen la data de 26 ianuarie 2009.
Admite cererea de amânare formulată de părţi personal şi prin apărători, şi acordă un nou termen de judecată pentru a le da posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării şi al cererii reconvenţionale. Pune în vedere reclamantei – pârâte şi pârâtului – reclamant I**** C*****, prin apărători, să achite timbru judiciar în cuantum de 2 lei şi respectiv 5 lei. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să depună la dosar acte de proprietate pentru bunurile deduse partajului (bunurile menţionate în acţiunea principală şi cererile reconvenţionale), să depună la dosar o adeverinţă prin care să facă dovada că terenurile introduse la masa partajabilă nu au ieşit din patrimoniul autorilor, nu au fost preluate de la stat şi nu au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. Acordă un nou termen de judecată la data de 15 decembrie 2008, termen cunoscut de părţile prezente urmând să fie citate cele lipsă, pârâţii Papa Ramona Silvia şi Sascău Renato Claudiu, cu duplicat de pe întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulată de pârâţii – reclamanţi Vizintin.
Admite cererea de amânare formulată de reclamanta – pârâtă, prin apărător şi pârâţi prezenţi pentru a lua cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării şi al cererii reconvenţionale. Pune în vedere reclamantei – pârâte şi pârâtului – reclamant I**** C*****, prin apărători, să achite timbru judiciar în cuantum de câte 5 lei, să depună acte de proprietate pentru bunuri, iar părţile acte de identitate. Ia act că reclamanta, prin apărător, a indicat numele corect al pârâţilor V******* G*** şi Sascău Renato Claudiu. Acordă un nou termen de judecată la data de 10 noiembrie 2008, termen cunoscut de părţile prezente urmând să fie citate cele lipsă.