C******** L**** A* M*** R******
PârâtRespinge excepţia de nelegalitate. Admite acţiunea. Obligă pârâţii să plătească reclamantei 124271,5 lei c/v facturi şi penalităţi de întârziere şi 3738 lei - cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.11.2009.
T R I B U N A L U L Având în vedere că prin Hotărârile Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului - Suceava din datele de 03.09.2009, 09.09.2009, respectiv 21 septembrie 2009 s-a constatat că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia următoarelor: - la secţia civilă - cele privind plasamentul minorilor şi cele privind suspendarea provizorie a executării silite; - la secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal - ordonanţele preşedinţiale în materie comercială, cererile de suspendare provizorie a executării silite şi cele de suspendare executare act administrativ, anulare incident de plată, asigurare dovezi, constatare aprobare tacită, încetare mandat consilier, măsuri asiguratorii, ordonanţă de plată în materie comercială, poprire asiguratorie, refugiaţi, sechestru asigurator, sechestru judiciar, somaţie de plată, suspendare executare silită şi cererile de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de către debitor; - la secţia penală - interceptări şi înregistrări audio - video, autorizări de date, percheziţii, luarea prelungirea, menţinerea, înlocuirea, revocarea, constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive şi căile de atac privind arestaţii preventiv, cererile privind alte măsuri preventive şi căile de atac cu privire la acestea, precum şi cauzele în materie de executare penală în măsura în care au un impact iminent asupra mandatului de condamnare şi căile de atac cu privire la acestea; Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen, Pentru aceste motive, D I S P U N E Admite cererea de amânare a cauzei. Acordă un nou termen de judecată pentru motivele de mai sus.
INSTANŢA Având în vedere că prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului - Suceava din data de 03.09.2009, s-a constatat că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor, Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen, Pentru aceste motive, DISPUNE Acordă un nou termen de judecată, pentru motivele de mai sus. Amână judecarea cauzei la data de 21 septembrie 2009.
Pune în vedere apărătorului legal al unităţii pârâte să depună la dosar înscrisurile prin care să facă dovada susţinerilor sale referitoare la nerespectarea prevederilor legale a celor 2 hotărâri nr. 124/2007 şi respectiv nr. 148/2007. Cu privire la excepţia de nelegalitate arată că aceasta va fi soluţionată o dată cu fondul cauzei. Cu privire la proba cu expertiză solicită de apărătorul unităţii pârâte, se va pronunţa la termenul viitor de judecată după ce se va face dovada că nu s-au respectat prevederile legale. Amână judecarea cauzei la data de 7 septembrie 2009, în cunoştinţa părţilor.
Pune în vedere apărătorului legal al pârâtei să depună la dosar până la termenul viitor de judecată documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârilor nr. 124/2007 şi respectiv nr. 148/2007. Introduce în cauză în calitate de emitent al actelor administrative a căror nelegalitate se solicită a se constata - C******** L**** A* M*** R****** – care se va cita. Amână judecarea cauzei la data de 1 iulie 2009, în cunoştinţa părţilor prezente.
Având în vedere dispoziţiile Legii nr.202/21.10.2008 pentru modificarea alin.1 al art.134 din codul muncii - conform căreia s-a declarat zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează prima zi de Rusalii, respectiv 7 şi 8 iunie, motiv pentru care: DISPUNE Acordă un nou termen de judecată, pentru motivele de mai sus.
Admite cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, cerere formulată de apărătorul pârâtei. Admite cererea de depunere a înscrisurilor, , cerere formulată de apărătorul pârâtei.
În baza art. 244 pct.1 cod procedură civilă, suspendă soluţionarea cauzei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06.11.2008.