A***** I* M*****
InculpatC******* M****
Parte vătămatăŢ**** C*********
Parte vătămatăC******* L*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul Amariei Marian pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2, 74 lit. a, c, 76 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b C. pen. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală se pun în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Obligă inculpatul să plătească părţii civile Ţ**** C********* suma de 720 lei, pretenţii civile, şi părţii civile C******* L***** suma de 300 lei, cu acelaşi titlu. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2008.
Având în vedere lipsa părţilor vătămate, instanţa dispune a se face adrese prin care se va solicita să ne comunice dacă se constituie părţi civile în prezenta cauză, în caz afirmativ care este cuantumul pretenţiilor şi în ce constau aceste pretenţii. Se va reveni asupra procedurii de citare a părţilor vătămate pentru termenul de judecată din data de 29 septembrie 2008.