L******* C******
CondamnatAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul L******* C******, fiul lui Alexandru şi Domnica, născut la data de 23.06.1980, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 533/2005 a Judecătoriei Zalău şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 855/2005, emis de Judecătoria Zalău şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Gârbou, str. Popteleac nr. 7, jud. Sălaj. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către d-na avocat Sopoian Andreea. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 august 2008.