M**** I***
Intimat ReclamantS* P***** S* B********
Recurent PârâtAdmite recursul.Respinge excepţiile invocate de recurentă, ca neîntemeiate.Modifică în parte sentinţa în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 1044 lei reprezentând cota de participare la profitul anual. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2008.
Amână pronunţarea pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului la 01.10.2008, ora 13,00.
pentru ca apărătorul intimatului pârât să ia cunoştinţă de completarea şi dezvoltarea motivelor de recurs
termen 10.09.2008 - cerere formulată de apătăroul recurentei care se află în concediu de odihnă
Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2008, sala 4 faţă de cererea de amânare a avocatului recurentei-pârâte.