T***** P******
ReclamantB***** L*******
PârâtM***** J*****
IntervenientAdmite actiunea. Constată nulitatea partială a certificatului de moştenitor nr. 569/ 30 martie 1978 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Vălenii de Munte în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 2300 mp. mentionat în acesta. Admite cererea de intervenţie în interes propriu si cea în interesul reclamantului formulată de intervenienta M***** J*****. Obligă parata către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei reprezentand taxa judiciară de timbru si onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.05.2010.
Amana pronuntarea pentru data de 12.05.2010. Pronuntata în şedinta publica azi 05.05.2010.
Amana pronuntarea pentru data de 05.05.2010. Pronuntata în şedinta publica azi 28.04.2010.
Având in vedere că prin cererea de modificare si precizare a actiunii formulată de reclamant la data de 31 august 2009 ( filele 55-61) s-au indicat două capete de cerere, că solutionarea celui de-al doilea capăt de cerere depinde în tot de solutionarea primului, dispune DISJUNGEREA celui de-al doilea capăt de cerere –respectiv constatarea deschiderii succesiunii defunctei Bâtiescu Vasilica, decedată la data de 3.06.1977, că reclamantul este moştenitorul acesteia, precum si faptul că masa succesorală este compusă din teren categorie fâneaţă in suprafaţă de 2300 mp. urmand să se creeze un nou dosar ce are ca obiect partaj succesoral cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctei Bâtiescu Vasilica şi totodată dispune suspendarea judecătii acestuia,in temeiul art. 244 C. proc. civ., până la solutionarea primului capăt de cerere, urmand ca judecata să continue in prezenta cauză, numai cu privire la primul capăt de cerere. Avocat Iacob – Anca George solicită, pentru părtile pe car ele asistă, incuviintarea Constatând legale, concludente, pertinente si utile probele solicitate de părti, in temeiul art. 167 alin. 1 C. proc.civ; D I S P U N E : Incuviintează pentru reclamant si intervenientă, i n dovedirea actiunii, respectiv a cererii de interventie, proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul pârâtei. Incuviinţează pentru pârâtă, in combaterea actiunii si dovedirea sustinerilor din întâmpinare, proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului si intervenientei. Se efectuează adresă către Camera Notarilor Publici Prahova, prin care se solicită să comunice instantei copiile tuturor actelor aflate in dosarul Notariatului de Stat Local Vălenii de Munte , jud. Prahova, nr. 53/ 1962, in care s-a emis certificatul de moştenitor la data de 15 septembrie 1962 cu privire la defunctul Bîtîiescu Nicolae. Acordă termen la data de 28 aprilie 2010, in cunoştinţa părtilor, cărora le pune in vedeer să se prezinte in vederea administrării probei cu interogatoriu.
Amânarea judecătii cauzei la data de 3 martie 2010, in cunoştinţa reclamantului si pârâtei, pentru când se va cita intervenienta.
Prorogă discuţia privind disjungerea primului capăt de cerere , după timbrarea acţiunii , astfel cum i s-a pus în vedere reclamantului la termenul de azi. Încuviinţează atât pentru reclamant , cât şi pentru pârâtă , proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul . Pune în vedere reclamantului să se prezinte la termenul următor, în vederea administrării probei cu interogatoriu. Se va cita pârâta cu această menţiune. Prorogă discutia privind administrarea probei testimoniale , după administrarea celorlalte probatorii. Acordă termen la data de 20 ianuarie 2010 . Pronunţată în şedinţă publică , azi, 21 octombrie
Potrivit Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din raza Curţii de Apel Ploieşti din dada de 31 august 2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători; D I S P U N E : Amânarea judecătii cauzei la data de 21 octombrie 2009.
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, invocata de instanta din oficiu. Respinge actiunea. Cu apel.
pentru studiul inscrisurilor
pentru depunerea tuturor inscrisurilor
la cererea pârâtei pentru ca apărătorul său să vină in instantă
pentru ca pârâtasă-si angajeze alt apărător
pentru studierea intampinarii
pentru administrarea probei cu interogatoriu
Încuviinteaza pentru reclamant proba cu inscrisuri, interogatoriu. Prorogă discutia cu privire la proba cu expertiză si martori