P******* B******* T******
Inculpat RecurentT******* C*********
Parte vătămată IntimatAdmite recursul declarat de inculpatul P******* B******* T****** împotriva d.p. nr. 224 din data de 26.06.2008 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 6893/314/2007. Casează în totalitate d.p. mai sus-menţionată şi în parte s.p. nr. 259 din data de 22.04.2008 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 6893/314/2007 şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul P******* B******* T****** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e c.p., cu aplicarea art 74 alin. 1 lit. c c.p., art. 76 lit. c c.p., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (în loc de 4 ani şi 2 luni închisoare). A) În temeiul art. 83 c.p. adiţionează la pedeapsa mai sus-stabilită pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 3776/2003 a Judecătoriei Bacău, cu privire la care s-a menţinut revocarea suspendării condiţionate dispusă prin s.p. nr. 16/2007 a Judecătoriei Bacău, modificată, rezultând o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare. Înlătură, din s.p., dispoziţiile: de descontopire a pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p.2457 din 23.11.2007 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 14.12.2007 şi de repunere în individualitatea lor a pedepselor aici contopite şi de adiţionare, la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 259/2008 a Judecătoriei Suceava a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată acestuia prin s.p. nr. 3776/2003 a Judecătoriei Bacău, precum şi cea de executare în final a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare. Înlătură, din s.p., dispoziţia de aplicare a art. 33 lit. a, 34 lit. b, 36 c.p.. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p.2457 din 23.11.2007 a judecătoriei Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 14.12.2007 şi repune în individualitatea lor pedepsele de : B) 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.2820 din 07.11.2006 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin d.p. nr.57/A din 30.01.2007 a Tribunalului Bacău la data de 30.01.2007, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e, alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a şi art.74 lit.c Cod penal; C) 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.16 din 09.01.2007 a Judecătoriei Bacău modificată prin d.p. 254/A /2007 a Tribunalului Bacău, defintivă prin nerecurare la 22.05.2007 ( din care 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a, 74 lit.c Cod penal şi 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p. 3776 din11.11.2003 a Judecătoriei Bacău modificată prin d.p. 70/A/20.01.2004 a Tribunalului Bacău, definitivă la 20.02.2004, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost revocată). În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 36 alin. 1,2 c.p., contopeşte pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare de la punctul A) cu pedepsele de la pct B) şi C) în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare. Pedeapsă de executat pentru inculpatul P******* B******* T****** = 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare (în loc de 5 ani şi 6 luni închisoare). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată, de la data de 22.04.2008 la zi. Anulează formele de executare emise în baza s.p. nr. 259 din data de 22.04.2008 pronunţată de Judecătoria Suceava şi dispune emiterea unor noi forme de executare, în temeiul prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare din apel şi recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat din recurs se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.09.2008.
Amână pronunţarea pentru data de 24.09.2008. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.09.2008.