S*** A** S*** V**** J***** S***
ReclamantS**** V*****
PârâtHOTARASTE Admite cererea formulată de reclamanta S*** A** S*** V**** J***** S***, cu sediul în Petroşani, str. Cuza Vodă, nr. 23, jud. Hunedoara, împotriva pârâtului S**** V*****, domiciliat în Uricani, Aleea Progresului, bl. 32A, sc. 1, ap. 9, jud. Hunedoara. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1022,71 lei, reprezentând contravaloare apă neachitată în perioada septembrie 2005 – martie 2008, suma de 66,5 lei reprezentând dobânzi comerciale calculate pe perioada martie 2006 – octombrie 2008, precum şi dobânda calculată în continuare până la data plăţii efective, suma de 472,13 lei reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi contravaloarea penalităţilor de întârziere care se vor calcula în continuare până la data plăţii efective, fără ca valoarea penalităţilor astfel calculate să poată depăşi valoarea datoriei principale. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 134 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.01.2009.
Se vor cita părţile , pârâtul cu menţiunea de a depune întâmpinare. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 09.01.2009. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12 decembrie 2008.