S*** A** S*** V**** J***** S***
ReclamantH**** I***
PârâtB***** V****
MartorP** G*******
MartorADMIS CEREREA
AMÂNAT PRONUNŢAREA LA 11.11.2009
AMÂNAT PRONUNŢAREA LA DATA DE 4 NOIEMBRIE 2009
INSTANŢA Faţă de hotărârea nr.1/1.09.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe privind aderarea la Protestul Naţional al Judecătorilor, acordă un nou termen de judecată. PETRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la 28 octombrie 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 23 septembrie 2009. PRESEDINTE GREFIER
INSTANŢA Faţă de cererea de amânare formulată de mandatarul pârâtului, instanţa va dispune acordarea unui nou termen de judecată. PETRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la 23 septembrie 2009 în vederea studierii actelor aflate la dosarul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 26 august 2009.
DISPUNE Amână judecarea cauzei la 26 august 2009, în vederea studierii actelor comunicate la dosar. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 24 iunie 2009.
INSTANŢA Având în vedere cererea formulată, instanţa o va admite şi va dispune acordarea unui nou termen de judecată . Ia act de cererea mandatarei pârâtului de renunţare la audierea martorului P** G*******, martora Berki Vilma fiind decedată, aşa cum rezultă din procesul verbal de citare. PETRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la 26 iunie 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 3 iunie 2009.
DISPUNE Încuviinţează proba privind audierea martorilor P** G******* şi Berki Vilma, care vor fi citaţi. Se va repeta procedura de citare cu reclamanta. Amână judecarea cauzei la 3 iunie 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 6 mai 2009.
DISPUNE Citarea reclamantei cu copia întâmpinării şi a actelor depuse la dosar. Amână judecarea cauzei la 6 mai 2009, termen la care va pune în discuţia părţilor excepţia invocată. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 8 aprilie 2009.
DISPUNE Amână judecarea cauzei la 8 aprilie 2009, în vederea studierii dosarului de către pârât. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Lupeni str.Bărbăteni, bl.22,ap.13, jud. Hunedoara şi să facă dovadă că din anul 2002 nu mai locuieşte în acest imobil. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 18 martie 2009.
Se ita pârâtul de la adresa indicată de reclamantă. Amână judecarea cauzei la 18 martie 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 25 februarie 2009. PRESEDINTE GREFIER
DISPUNE Amână judecarea cauzei la 25 februarie 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 4 februarie 2009.
INSTANŢA Constată lipsă de procedură la acest termen de judecată cu pârâtul, astfel că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru când reclamanta va indica actualul domiciliu al pârâtului sub sancţiunea prev. de art. 155/1 c.pr.civilă. PETRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la 4 februarie 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 14 ianuarie 2009.
INSTANŢA Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul, instanţa va dispune acordarea unui nou termen de judecată şi citarea reclamantei cu menţiunea de a face demersurile necesare în vederea aflării actualului domiciliul al pârâtului sub sancţiunea prev. de art. 155 indice 1 c.pr.civilă. PETRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE Citarea reclamantei . Amână judecarea cauzei la 14 ianuarie 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 10 decembrie 2008.