F******* "******* O***** M******
PetentAdmite cererea, aşa cum a fost modificată la termenul de judecată din data de 07.11.2008, formulată de petiţionara Fundaţia „Salvaţi Oraşul Moreni”, cu sediul în comuna Ulmi, str. Principală, judeţul Dâmboviţa, prin persoana împuternicită pentru efectuarea procedurii, avocatul Anghel George-Valentin, cu domiciliul în municipiul Bucureşti, str. Cozla, nr. 8 D, bl. A 30, ap. 18, sectorul 3. Dispune înscrierea petiţionarei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de către Judecătoria Târgovişte, pe data rămânerii irevocabile a prezentei încheieri, de la această dată petiţionara dobândind personalitate juridică. Dispune comunicarea, pentru evidenţa fiscală, către Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte, a prezentei încheieri, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Dispune comunicarea către Ministerul Justiţiei a unor copii de pe prezenta încheiere, după rămânerea acesteia ca irevocabilă, precum şi de pe înscrisurile doveditoare depuse de către petiţionară la dosarul cauzei, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei încheieri. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.11.2008.
Repunere cauză pe rol pentru noi lămuriri.