N***** G*******
PetentI************ D******** A* J******** T****
IntimatG****** M***** - M****
MartorC******* C*****
MartorAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul N. G. în contradictoriu cu intimata IPJ T. Dispune anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 0451245 din data de 26.06.2008. Fără cheltuieli de judecată (nesolicitate). Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţa publică din 14 octombrie 2009.
Amânat la 14 oct. 2009, în temeiul art.1 din Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Deta, adoptată la data de 7 septembrie 2009, potrivit căruia în materie civilă nu se va soluţiona nici o cauză, urmare a protestului la care au aderat magistraţii acestei instanţe.
Amână soluţionarea cauzei la 16 sept. 2009 pentru citarea martorului lipsă şi a petentului cu menţiunea dacă insistă în audierea martorului.
Amână soluţionarea cauzei la 24 iunie 2009 pentru citarea martorului cu menţiunea că în caz de neprezentare i se va aplica o amendă juduciară.
Amână soluţionarea cauzei la 27 mai 2009 pentru citarea şi audierea martorului C******* C*****.
Amână soluţionarea cauzei la 29 aprilie 2009 pentru citarea martorului cu un nou mandat de aducere.
Amână soluţionarea cauzei la 08 aprilie 2009 pentru citarea martorului G****** M***** - M**** cu mandat de aducere.
Amână soluţionarea cauzei la 18 martie 2009 pentru citarea martorului asistent menţionat în actul constatator.
Amână soluţionarea cauzei la 25 februarie 2009, pentru a se reveni cu adresă către IPJ Timiş.
Amână soluţionarea cauzei la 04 febr.2009 pentru citarea intimatului cu menţiunea de a indica adresa martorului asistent G****** M***** - M****
Amânat pentru a se emite adresă către Bir. Poliţiei Rutiere Timiş.
Amânat pentru răspuns la întâmpinare.
Amânat pentru audierea martorului propus de petent.