Dosar 7011/312/2008 din 17.12.2008

somaţie de plată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7011/312/2008
Data dosar:
17.12.2008
Instanta:
Judecătoria Slobozia
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
somaţie de plată
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.03.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2
  • Soluţionare

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta-creditoare Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, cu sediul social în Constanţa, Str. Prelungirea Traian, fără număr, judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul-debitor M***** C*******. Somează pârâtul-debitor să plătească reclamantei-creditoare suma de 67,50 euro, în echivalent lei din data plăţii, reprezentând contravaloarea ratelor 2, 3 şi 4 restante şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,15 % pe zi de întârziere de la data scadenţei ratelor şi până la achitarea integrală a debitului, fără ca acestea să depăşească debitul principal de 67,50 de euro, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe. Obligă pe pârâtul-debitor să plătească reclamantei-creditoare suma de 40,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru pârâta-debitoare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.03.2009.

  • Sedinta din data de 04.03.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2
  • Amânat

    în vederea citării pârâtei la adresa indicată

  • Sedinta din data de 28.01.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2
  • Amânat

    în vederea identificării de către creditoare adresei de domiciliu a debitoarei

  • Sedinta din data de 07.01.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2
  • Amânat

    Faţă de lipsa de procedură cu debitoarea şi pentru a se emite adresă către creditoare urmând a indica noul domiciliu.

Flux dosar


Actualizare GRPD